Universitatea “Constantin Brâncuşi” dă 135 burse de merit

323

UCB 1Cuantumul burselor acordate de către Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu în primul semestru al anului universitar 2011-2012 a fost calculat. Totodată a fost stabilit şi numărul beneficiarilor. Astfel, în acest an, UCB Târgu-Jiu acordă 135 de burse de merit, trei de performanţă, cinci de excelenţă şi 36 de burse sociale.

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu are banii necesari pentru plata burselor studenţilor. După ce a fost stabilit şi cuantumul burselor rămâne doar să se facă plata efectivă. În total, în primul semestru al anului universitar 2011-2012, UCB Târgu-Jiu acordă aproape 180 de burse, cele mai multe fiind de merit, adică 135. ”În primul semestru al acestui an universitar se acordă trei burse de performanţă, cinci de excelenţă, 36 burse sociale şi 135 burse de merit”, confirmă Mirabela Tufan, purtător de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.

Valoarea bursei de merit: 800 lei

Cuantumul bursei sociale a fost calculat la suma de 566 lei. În funcţie de acesta s-au calculat valorile celorlalte burse acordate de Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Astfel, bursa de merit, spre exemplu, este 800 lei. ”În şedinţa de Senat din 7 decembrie 2011 s-a aprobat cuantumul burselor pentru semestrul I al anului universitar 2011-2012, după cum urmează: bursa socială – 566 lei, bursa de merit – 800 lei, bursa de performanţă 1.132 lei. Aceste valori ale cuantumului burselor sunt valabile până la apariţia ordinului ministrului, ce reglementează acest domeniu”, a menţionat Mirabela Tufan, purtător de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Studenţii îşi vor primi banii până în sărbătorile de iarnă. Listele cu beneficiari vor fi afişate la fiecare facultate.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here