Unităţile de învăţământ, verificate de DSV

294

Picture 034Pe parcursul zilelor trecute, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat un număr de 138 de controale în Târgu-Jiu, Rovinari, Motru, Târgu-Cărbuneşti, Novaci, Bumbeşti-Jiu, Fărcăşeşti, Câlnic, Alimpeşti, Baia de Fier.

Potrivit lui Ion Iliuţă, directorul DSVSA Gorj, au fost verificate 42 de brutării, o unitate de fabricare a îngheţatei, 11 carmangerii, opt măcelării, patru supermarket-uri, două ferme de păsări, trei unităţi de alimentaţie publică şi o pensiune agroturistică, 47 de unităţi de comercializare cu amănuntul şi ridicata, o fabrică de nutreţuri combinate, dar şi târgul săptămânal de animale din Peşteana-Jiu. „În atenţia noastră s-au aflat în mod deosebit unităţile de învăţământ deoarece a trecut prima săptămână din anul şcolar 2011 – 2012. S-au realizat controale tematice în cantinele şi unităţile de învăţământ din judeţ privind respectarea cerinţelor de igienă şi siguranţă alimentară în unităţile de alimentaţie colectivă şi la recepţia, depozitarea şi distribuţia produselor lapte – corn copiilor preşcolari şi şcolari. În acest sens, s-au făcut verificări în nouă cantine, opt grădiniţe şi o creşă, acordându-se termene de remediere a unor neconformităţi structurale şi funcţionale”, a declarat directorul instituţiei.

5 sancţiuni aplicate

În cursul celor peste 130 de controale efectuate, inspectorii sanitar-veterinari gorjeni au aplicat un număr de cinci sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.900 lei în patru unităţi de comercializare cu amănuntul a produselor alimentare din Târgu-Jiu pentru neconformităţi de depozitare şi manipulare a produselor alimentare, şi în Hala de Carne a Pieţii Centrale pentru absenţa documentelor sanitar-veterinare de însoţire a cărnii. De asemenea, s-a aplicat şi o ordonanţă de suspendare temporară a activităţii într-o pensiune – restaurant din staţiunea Rânca, suspendarea ridicându-se la momentul remedierii deficienţelor de igienă în spaţiile de prelucrare şi depozitare, găsite la faţa locului.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here