Unitățile de învățământ din mediul rural, invitate să se înscrie în programul „Citește-mi 100 de povești!”

1116

Unitătile de învățământ din mediul rural, care au și structuri cu grupe de preșcolari și care nu au certificarea de Grădiniță-bibliotecă, se pot înscrie de astăzi în programul național de stimulare a lecturii în grădinițe și în familie „Citește-mi 100 de povești!”, inițiat de Asociația OvidiuRo și derulat în parteneriat cu Ministerul Educației și Ministerul Culturii, în concordanță cu direcțiile cuprinse în România Educată.
„Înscrierea o poate face, până în 30 septembrie 2021, directorul unității de învățământ, creând un cont aici https://www.ovid.ro/contul-tau/.
Pașii ce trebuie parcurși sunt următorii:
– crearea, împreună cu echipa de educatoare, a unui plan de lectură și încărcarea lui în platformă;
– înscrierea personală a educatoarelor, pe același link;
– participarea educatoarelor la programele de formare;
– primirea și utilizarea cărților oferite de Asociația OvidiuRo, în sesiuni zilnice de lectură cu și pentru copii.
Vă încurajăm să vă alăturați celor 633 de grădinițe care au devenit deja grădinițe-bibliotecă și celor peste 2.000 de profesori activi din program, care au desfășurat activități zilnice de lectură cu peste 54.000 de copii”, au transmis reprezentanții Asociației OvidiuRo. Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul www.100depovesti.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here