Unități din Țicleni, Târgu-Jiu și Țânțăreni, sancționate de DSVSA

918

În cursul ultimei săptămâni, echipele de inspectori ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale și verificări tematice și fizice în unități supuse supravegherii și controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor situate în localitățile: Arcani, Baia de Fier, Bălești, Bâlteni, Borăscu, Bumbeşti-Jiu, Bumbești-Pițic, Crasna, Drăguțești, Lelești, Mătăsari, Motru, Mușetești, Peştişani, Polovragi, Rovinari, Runcu, Săcelu, Scoarța, Stănești, Târgu-Cărbunești, Târgu-Jiu, Telești, Tismana, Turceni, Turcineşti, Țicleni, pentru a verifica modul de asigurare a conformității cu cerințele legislației în vigoare în domeniile alimentar și al sănătății şi bunăstării animalelor. Controalele efectuate au constat în: verificarea condițiilor de igienă în baza Planului cifric al Programului de Supraveghere și Control în domeniul Siguranței Alimentare și a tematicilor propuse de ANSVSA privind prevenirea toxiinfecțiilor alimentare și zoonozelor – 114 controale; verificarea în vederea înregistrării a 15 unităţi supuse controlului – un centru de prelucrare a laptelui (Târgu-Jiu), 5 hidrobioane (Arcani), 3 magazine alimentare (Motru, Rovinari, Scoarța), două tonete de înghețată (Târgu-Jiu), 1 restaurant (Rovinari), o pizzerie (Săcelu), 1 snack-bar (Târgu-Jiu), 1 bar (Telești); controale mixte cu IPJ și IJJ Gorj în puncte temporare de trafic (Bălești, Polovragi); controale mixte cu IPJ Gorj în carmangerii; soluționarea unui număr de 3 sesizări cu privire la produse alimentare din partea consumatorilor (Târgu-Jiu).,,În timpul controalelor efectuate în această perioadă au fost aplicate următoarele sancțiuni la unități din: Târgu-Jiu, Țânțăreni și Țicleni: un avertisment scris unei persoane fizice, conform prevederilor O.G. nr. 2/2001 actualizate, pentru transportul băuturilor cu un mijloc de transport neautorizat; o amendă de 1.200 de lei la un restaurant, pentru manipularea și păstrarea în condiții necorespunzătoare de microclimat a produselor de panificație (pâine destinată servirii consumatorilor); o sancțiune de 1.500 de lei la o unitate de catering, pentru efectuarea transportului de produse alimentare cu un mijloc de transport neautorizat; o altă amendă în cuantum de 10.000 de lei la un magazin alimentar, pentru lipsa elementelor de identificare la anumite alimente congelate depozitate în aparatura frigorifică din dotare (pulpă porc, pulpe pui, carne tocată de porc). Ca și sancțiune complementară, în acest caz s-a dispus reținerea oficială a cantității de 5,7 kilograme carne congelată care nu era identificată corespunzător”, a declarat Nicolae Călescu, directorul executiv al DSVSA Gorj.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here