Unitatea militară de la Curtișoara face angajări

432

Unitatea Militară 01541 Curtișoara, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, organizează concurs pentru ocuparea unui post permanent vacant de personal civil contractual de execuție de inginer debutant, grupa II-I, specialist IA, la Compartimentul infrastructură și administrare cazărmi.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale sunt: absolvirea cu diplomă a studiilor universitare de licență acreditate, în domeniul inginerie civilă specialitatea construcții civile industriale și agricole, căi ferate drumuri și poduri, construcții și fortificați, construcții miniere, amenajări și și construcții hidrotehnice, drumuri poduri și infrastructuri militare, (ciclul I, studii universitare de licență acreditate, art. 150-152 din Legea educației naționale nr. 1/2011); nivelul de acces la informații clasificate este secret de serviciu, fiind necesar acordul scris al persoanei care dorește să candideze privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate sau a certificatului de securitate, în situația în care va fi declarată „admisă”; capacitatea de comunicare și relaționare; vechime în muncă nu se cere.

Dosarele de concurs se depun la sediul U.M. 01541 Curtișoara, oraș Bumbești Jiu, sat Curtișoara Drumul Național 66, Km 8 fără număr, judeţul Gorj. Calendarul de desfășurare al concursului este următorul: 21 iunie – termen limită pentru depunerea dosarelor de concurs; 25 iunie – selecția dosarelor; 26 iunie, ora 16:00 – afișarea rezultatelor selecției dosarelor; 27 iunie, între orele 08:00-16:00 – depunerea eventualelor contestații privind rezultatul selecției dosarelor; 28 iunie – soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor; 01 iulie – proba scrisă a examenului; 02 iulie – corectarea probei scrise; 3 iulie – afișarea rezultatelor probei scrise; 4 iulie – depunerea de contestații privind rezultatul probei scrise; 5 iulie – afișarea rezultatului soluționării eventualelor contestații la proba scrisă; 8 iulie, ora 10:00 – proba de interviu; 9 iulie – afișarea rezultatelor la interviuri; 10 iulie – depunerea de contestații la proba de interviu; 11 iulie – afișarea rezultatelor la eventualele contestații; 12 iulie – afișarea rezultatelor finale ale concursului. Prezentarea la post se va face în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data afişării rezultatelor finale ale concursului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here