Sărbătorim anul acesta la 24 ianuarie, 155 de ani de la Unirea celor două țări surori: Moldova și Țara Românească într-un singur stat, care de la 24 ianuarie 1862 adoptă oficial numele de România.
Situația internațională din a doua jumătate a secolului XIX, ca urmare a războiului Crimeii, și a Tratatului de la Paris a amplificat curentul de emancipare socială și națională a românilor, făcând din Unirea Principatelor o problemă europeană. Această ”Mică Unire” care a prefațat-o pe Marea Unire a românilor din 1918, nu s-ar fi petrecut niciodată dacă, colonelul Cuza și Kogălniceanu cereau voie cu fiecare ocazie de la Puterile Suverane.
Nu voi face un istoric al realizărilor lui Cuza și mai departe ale celor din timpul lui Carol I când ne-am cucerit independența în 1877 și s-a trecut la edificarea statului modern România!
Unirea Principatelor a făcut posibilă continuarea proceselor internaționale pentru recunoașterea drepturilor României și asupra străvechiului teritoriu românesc, Dobrogea.
În acest scurt răgaz până la decesul lui Carol I în 1914, România și-a construit unul din cele mai moderne sisteme feroviare din Europa, posibil prin construirea podului de la Cernavodă. Și amintesc cu durere că acum pe magistrala București-Constanța se merge cu viteză mai redusă decât în 1900.
Unirea rămâne ca o făclie veșnic aprinsă în conștiința și memoria românilor de pretutindeni pe care nu trebuie să o uităm niciodată, cinstind-o cum se cuvine.
Gh. Rădulescu