Unguru a părăsit echipa

372

Pandurii a rămas şi fără atacantul Daniel Unguru (26 de ani). Fotbalistul ofensiv a plecat de la trupa gorjeană din cauza lipsei banilor. Deşi revenirea la Târgu-Jiu nu a avut impactul scontat, Unguru era unul dintre fotbalişti cu meciuri în picioare în ligile inferioare. Vârful va evolua în eşalonul terţ, la Unirea Slobozia. ,,Îmi pare rău că trebuie să plec iar de la echipa mea de suflet, echipa la care am crescut, dar chiar nu mai puteam rezista. Nu am luat un salariu de când am semnat, din vară, iar mie, cât şi familiei mele, ne era foarte greu să mai rezistăm. Sper ca Pandurii să găsească soluţii de salvare, dar nu prea văd cum va fi posibil, ţinând cont de situaţia financiară a clubului”, a declarat Unguru pentru Liga2.ro. Gorjeanul nu a reuşit să marcheze în acest sezon pentru Pandurii. A bifat zece partide, dintre care doar două ca titular. „Dacă el a plecat a fost alegerea lui. Era un băiat ok, de mare caracter, cu calități foarte bune și sper să redevină ceea ce a fost și poate și mai bun la echipa viitoare“, a declarat antrenorul formaţiei noastre, Călin Cojocaru.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here