Unchiul șoferului în vârstă de 29 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, care a fost prins, sâmbătă, de două ori, în timp ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, a fost reținut aseară de ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Gorj. Acesta ar fi mers, ieri, cu nepotul său, la sediul Poliției Novaci și ar fi oferit 200 de euro unor agenți pentru a-l scăpa de dosar penal pe tânărul de 29 de ani. ”Luni, 13 ianuarie, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Gorj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au prins în flagrant două persoane, unchi și nepot, în timp ce ofereau cu titlu de mită unui agent de poliție suma de 200 euro pentru ca unuia dintre ei, nepotul, să nu-i fie întocmit dosar penal, după ce a fost depistat, în aceeași zi, în două rânduri, pe tronsoane de drum diferite, conducând sub influența băuturilor alcoolice. În fapt, sâmbătă,11 ianuarie 2020, agenții de poliție din cadrul Secției nr. 9 de poliție rurală Novaci, l-au depistat pe bărbat, conducând pe drumurile publice un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 04,25 și, 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 07,21, astfel că i s-au întocmit dosare penale. Ieri, fiind chemat pentru audieri la sediul poliției, a venit însoțit de unchiul său, persoană fără calitate specială, care a stăruit pe lângă lucrătorii de poliție să propună soluții favorabile în dosare, în schimbul unor foloase materiale. În acest context, un agent de poliție a formulat denunț la D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Gorj, sens în care a fost constituită echipa operativă de prindere în flagrant, cei doi surprinși în flagrant în timp ce ofereau cu titlu de mită agentului de poliție suma de 200 euro. Ulterior au fost conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, iar în urma audierilor, unchiul celui aflat la volan a fost reținut pentru 24 ore”, se precizează într-un comunicat al Serviciului Județean Anticorupție Gorj.