Un vis împlinit!

Cu prilejul Zilei Naționale a României, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” (A.N.C.E.„R.M.”) – Filiala Județului Gorj „Tudor Vladimirescu” a lansat pe piața publicistică lucrarea intitulată Veteranul de război, plt. (rtr.) Bușe C. Gheorghe, tatăl meu, eroul meu „Povestiri din război”, realizată de col. (rtr.) Gheorghe BUȘE, secretarul executiv al filialei gorjene.

Cartea a văzut lumina tiparului, în 100 exemplare format A4 și 200 exemplare format A5, la finalul lunii noiembrie, cu ajutorul Editurii PIM Iași, ajungând la destinatar la data de 26 noiembrie 2021.
Lucrarea este scrisă cu mult suflet (de adevărat patriot) de către domnul col. (rtr.) Gheorghe Bușe, bine documentată, susținută cu informații autentice și atrage atenția cititorului asupra atrocităților produse în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Este structurată în trei capitole: „Generalități”, „Povestiri din război”, „Prizonieratul” și „Anexe” – ce cuprind un număr de 35 de documente, având drept scop focalizarea atenției tinerei generații asupra eroilor neamului nostru care s-au jertfit pentru a ne face un cadou de patriotism: libertatea de care ne bucurăm astăzi.
Cartea se dorește a fi atât una cu caracter biografic (date referitoare la tatăl său), cât și o lucrare care să prezinte reportaje din teatrele de operațiuni militare, relatate cu lux de amănunte, autorul trezind emoții puternice în conștiința cititorului, și îndeplinește toate cerințele pentru a fi considerată reușită din punct de vedere literar.
În primul capitol, „Generalități”, evenimentele se derulează în perioada parcursă de personaj (tatăl autorului), de la naștere până la plecarea sa în război.
„Bușe C. Gheorghe s-a născut la 21 aprilie 1916, în satul Racovița, comuna Polovragi, raionul Novaci, regiunea Craiova (azi județul Gorj). Nu trecuseră nici patru luni de la nașterea pruncului când România a intrat în Războiul de Întregire a Neamului, iar el a fost nevoit să crească în mirosul prafului de pușcă al acestui război”. Neavând tată, a fost crescut de bunici, iar mama sa a locuit tot timpul cu părinții săi, în casa părintească.
În perioada 13 februarie – 13 august 1938, tânărul de 22 de ani a efectuat stagiul militar de numai 6 luni la Regimentul 2 Dorobanți din Râmnicu-Vâlcea, urmând o serie de concentrări pentru pregătirea de război în comuna vecină, Slătioara.
În iarna anului 1938 el se căsătorește cu o femeie rămasă văduvă cu doi copii mici și se mută în casa ei, dar în primăvara anului 1939, bunicul lui, Nicolae P. Bușe I, a decedat, iar el doar ce împlinise 23 de ani, era proaspăt însurat, avea doi copii mici și acum mai avea o mamă și o bunică de întreținut.
În acele vremuri grele pentru ţară, parcă și Dumnezeu uitase că poporul român este de neam credincios și asupra lui s-au abătut norii negri ai disperării și ai morții.
Capitolul al II-lea se referă la „Povestirile din război” ale tatălui său și începe cu plecarea pe front, la 2 august 1941, se continuă cu participarea sa la război, pe Frontul de Est: „Bătălia pentru trecerea Nistrului și cucerirea Odessei”; „Marș victorios spre Marea Azov și Peninsula Crimeea”; „Povestiri din Simferopol”; „Bătălia de la Kerci (ianuarie-mai 1942)”; „Cucerirea Sevastopolului (mai-ianuarie 1942)”; „Bătălia de la Stalingrad (21 august 1942 – 2 februarie 1943)” și se încheie cu luarea sa ca prizonier: „Rănit grav, rușii m-au luat prizonier”.
Toate aceste subcapitole prezintă detaliat scene din luptele susținute de ostașii români, alături de care a luptat și personajul prezentat în carte. Sunt tablouri cutremurătoare: neajunsuri, suferințe, răniți, morți, dispăruți, sunt relatate așa cum s-au întâmplat, fără cosmetizări, de către soldatul Bușe C. Gheorghe, plecat pe front pentru întregirea țării și a neamului său. Scenele de luptă sunt prezentate pe zile și ore, fapt ce reprezintă autenticitatea acestora. Cititorul este informat despre atrocitățile războiului pentru ca acesta să nu se mai repete, generațiile tinere să vegheze permanent asupra libertății dăruite cu atâta trudă de eroii neamului nostru, care și-au dat jertfa supremă pe câmpul de luptă. „Focuri de arme automate, artilerie, grindină de bombe aruncate din avion cădeau năprasnic asupra Regimentului, semănând moartea asupra ofițerilor, subofițerilor și trupei. Oameni și cai erau sfârtecați de mânia fierului inamic și aruncați de jur-împrejur, inclusiv în pomi, unde rămăseseră atârnați ca spânzurații. Cai înnebuniți de groază, cu privirile rătăcite, cu picioarele rupte, se zbăteau sub greutatea samarelor răsturnate. Gemete de oameni răniți, horcăituri de muribunzi, unul cu burta sfârtecată încerca, în disperare, să-și adune de pe jos mațele, să le introducă prin ruptură, altul înnebunit alerga în neștire căutându-și pușca pe care o avea în mână, iar cei rămași în viață, mai lucizi, căutau liniștiți să descurce fiarele din carnea încă vie”.
Urmează o serie de mărturisiri și fapte de vitejie ale tatălui său de neimaginat, adevărate atrocități. Rănirea sa și luarea ca prizonier de către ruși e sfâșietoare: „În dimineața zilei de 12 aprilie 1943, rușii au pornit atacul asupra taberei noastre. Era o zi senină și au putut folosi și aviația. Nu aveai unde să te mai adăpostești de focul nimicitor al inamicului. Era iadul pe pământ. Ne mai ascundeam în gropile făcute de bombele de aviație. Spre seară, atacul întrerupt în timpul prânzului s-a reluat, la fel de groaznic. Eram în apropierea unei căi ferate, unde am văzut un canton și am vrut să ajung la el. Un proiectil de artilerie a căzut în apropierea mea. Un snop de schije m-a lovit în piciorul stâng, inclusiv în coapsă. Șiroaie de sânge începuseră să curgă din mine. Am luat repede trusa de prim ajutor, pe care o primiseră toți militarii de pe front, și am căutat să-mi bandajez rănile mai adânci. Mai aveam o pereche de izmene în raniță. Am făcut feșe din ele și m-am bandajat așa cum am putut pentru a opri sângele. Am avut și pastile de Sulfamidă, pe care le-am pisat și le-am pus pe răni. M-am târât până la cantonul de cale ferată și abia am intrat înăuntru. Era părăsit. M-am așezat pe niște scânduri împrăștiate pe jos. Se însera. La un moment dat m-a găsit o patrulă rusească condusă de un subofițer mai în vârstă. M-au întrebat, în rusește, de când sunt pe front, din ce unitate sunt, de ce am fost decorat și unde etc. Eu le-am răspuns, cum am putut, tot în rusește. În cei doi ani de front învățasem multe cuvinte rusești. Le-am spus adevărul. Atunci un soldat mai tânăr a vrut să mă împuște, dar subofițerul cel bătrân l-a oprit la timp, spunându-i că „și așa moare” și nu mai e nevoie să strice gloanțele pe mine. La plecarea rușilor, subofițerul rus a rămas puțin de vorbă cu mine și m-a sfătuit să spun că sunt din Moldova și sunt venit de puțin timp pe front, iar decorațiile să nu le mai port”. Și așa a făcut. Dimineața, când au venit rușii, l-au luat prizonier, dar el ascunsese decorațiile sub scândurile pe care stătuse. Le-a spus că e moldovean și doar ce venise pe front.
Capitolul al III-lea – „Prizonieratul” prezintă destinul tuturor ostașilor români, germani și unguri încarcerați în lagărele sovietice. Capitolul este structurat în subcapitolele: „Generalități”, „Evidența și efectivele de prizonieri de război români din URSS”. „Folosirea prizonierilor de război ca mână de lucru în economia sovietică”, „Constituirea diviziilor de prizonieri voluntari”, „Repatrierea prizonierilor de război români”, „Înscrierea în Divizia de voluntari «Horia, Cloșca și Crișan» și întoarcerea în țară”. S-a întors în țară la sfârșitul lunii iulie 1945, dar nu a fost lăsat la vatră. „La 4 octombrie 1945, am primit o lună de concediu. Primisem telefon că îmi decedase mama. În loc să mă bucur că m-am întors sănătos acasă, am fost lovit de această veste tristă. N-am mai apucat să-mi văd mama în viață. M-am înapoiat la unitate la 3 noiembrie, iar a doua zi am fost lăsat la vatră”.
„Războiul a lăsat urme adânci în sufletele și inimile noastre care se vindecă foarte greu sau poate niciodată. Mulți dintre noi am fost martorii acelor zile și nopți copleșitoare, de groază, de-a dreptul zguduitoare, care ne-au adus atâtea suferințe, sărăcie, foamete, tristețe și disperare. Amintirile noastre au rămas tot acolo, în depărtări, în tranșee, sub arșița dogoritoare a soarelui sau sub ploile interminabile, gerurile năprasnice insuportabile sau acele imagini șocante ale morții și groazei din marile bătălii, care ne apasă mereu și vin în fața noastră și nu le putem uita pentru că au fost scrise cu lacrimile și cu sângele ostașilor români”, trage concluzia povestitorul. Pentru faptele sale de arme, a fost recompensat cu mai multe decorații, atât românești, cât și străine. Printre cele românești menționez doar două: Bărbăție și Credință cu spade cls. a 3-a și Serviciul Credincios cu spade cls. a 3-a.
Lucrarea continuă cu prezentarea unor documente extrem de importante pentru cititor numite „Anexe”. Este de apreciat cu câtă sârguință s-a aplecat autorul pentru cercetarea acestor documente, pe care le prezintă, în integralitatea lor, care dovedesc realitatea povestirilor tatălui său. Tot la anexe sunt trecute tabelele cu veteranii, invalizii și văduvele de război din Comuna Polovragi.
„Am scris această lucrare de referință cu mintea, dar am făcut-o și cu inima și cu sufletul pentru TATĂL MEU, plt. (rtr.) BUȘE C. Gheorghe, fost veteran de război din comuna Polovragi, județul Gorj. În anul 1994, prin decret prezidențial, tatălui meu i-a fost conferită Medalia «Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial 1941-1945». El a decedat la 23 octombrie 2000, la vârsta de 84 de ani, la domiciliul său din satul Racovița, comuna Polovragi, județul Gorj. A fost înmormântat în satul natal, în ziua de Sfântul Dumitru. Războiul îl călise destul de bine. De atunci, am visat ca odată și odată să-i pot publica povestirile sale «de pe front», cum spunea el. Recunoașterea, cercetarea și evocare acelor vremuri grele, istovitoare, devenise, pe zi ce trece, tot mai anevoios de realizat, până în anul 1990. Veteranii care luptaseră pe Frontul de Est erau ignorați de puterea politică, ba chiar persecutați. Ei se fereau să povestească amintirile din război, să nu afle securitatea statului, să le facă rău lor și familiei. A trecut o perioadă prea mare de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și s-a produs un gol imens, o ruptură, un vid de comunicare cu trecutul nostru, o perioadă de întuneric în care ei nu au avut voie să spună adevărul, să vorbească despre suferințele, umilințele și nedreptățile la care a fost supusă armata română, despre adevărata istorie a poporului nostru. Această lucrare documentară este o evocare a suferințelor tatălui meu, un strigăt disperat și un îndemn la neuitare. În această carte sunt prezentate date certe, verificabile și susținute documentar. Ea se bazează pe o informare variată și bogată în conținut: jurnale de front privind operațiuni militare, jurnale de campanie, memorii de război, reportaje. Veteranii de război sunt eroii faptelor lor pe câmpul de luptă. Sunt aceia care au adus mărturii nepieritoare, trăite de ei pe câmpul de bătălie sau în prizonierat. De aceea, avem obligația morală, să-i readucem pe veteranii de război în conștiința publică, mai ales generației tinere de azi și celor ce ne vor urma, să nu uite nimeni, niciodată, că pe oasele strămoșilor noștri se sprijină țara. Noi, românii, avem un crez al nostru: Credința în Dumnezeu și iubirea de neam. Aduc mulțumiri Consiliului Local al Primăriei Polovragi, domnului primar Epure Gheorghe, care a acordat tot sprijinul financiar, făcând posibil să vadă lumina tiparului această lucrare de valoare istorică, într-un moment când oamenii, în special tinerii, sunt copleșiți de grija zilei de mâine și caută un viitor mai bun dincolo de granițele țării, iar legăturile cu trecutul nostru sunt aruncate în uitare. Lucrarea este publicată sub egida Asociației Naționale «Cultul Eroilor», Filiala Județului Gorj, cu sprijinul concret al Primăriei Comunei Polovragi, al domnului primar Epure Gheorghe. Acum mi-am îndeplinit visul din anul 2000 când a murit tata, care acum ar fi împlinit 105 ani”, mărturisește autorul acestei cărți.
La realizarea cărții și-au dat concursul și: profesorul dr. Ion MOCIOI, care s-a ocupat de îngrijirea editorială și corectură, Izabela-Dorina BURCEA a realizat culegerea computerizată, iar coperta a fost făcută de Constantin TULEI. De asemenea, un „Cuvânt înainte” bine realizat și argumentat de juristul scriitor Florian VĂIDEIANU, o „Scrisoare despre UN VETERAN de război” trimisă de primarul Epure Gheorghe, precum și mesajele conducerii filialei gorjene de la Cultul Eroilor, col. (r.) dr. ing. Walter LOGA – președinte și ing. Dan TOROPU – prim-vicepreședinte, au adus un plus de valoare acestei cărți.
Apreciem lucrarea ca pe o reușită și felicităm autorul!
Any Drăgoianu