Un veritabil Tratat de Pedagogie şi un Manual de o înaltă ţinută academică

29

În munca neobosită şi prolifică dăruită sistemului educaţional din România, Domnul prof. univ. dr. Adrian GORUN, Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, personalitate cu o expertiză deosebită în managementul procesului instructiv-educativ local, dar, mai ales naţional, omul de carte şi vizionarul care a acumulat o experienţă vastă, exercitând o vreme îndelungată funcţia de ministru secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, se prezintă în faţa cercetătorilor de specialitate în calitate de autor principal şi de coordonator al cărţii: «PEDAGOGIE ŞI DOCTRINE PEDAGOGICE – Manual», apărută sub egida Editurii UNIVERSITARIA din Craiova, printr-o lucrare ce se adresează în egală măsură studenţilor care se pregătesc pentru cariera didactică, personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi din sistemul învăţământului superior, tuturor celor care sunt direct interesaţi de întreaga evoluţie istorică a pedagogiei ca ştiinţă de sine stătătoare. După cum însuşi domnul Adrian Gorun mărturiseşte, această lucrare este elaborată şi aproape finalizată prin contribuţia unui valoros colectiv care acumulează ani buni de experienţă în activitatea didactică şi de inovare pedagogică, dar şi prin aportul unor tineri talentaţi, cu preocupări şi cu multe calităţi confirmate prin activitatea de cercetare ştiinţifică, preocupaţi îndeaproape de educaţie, învăţământ, formare individuală şi formare continuă, educaţie formală, informlă şi non-formală, ideal educaţional şi capital educaţional, pentru a vădi în ultimă instanţă finalităţile educaţiei, criteriile de evaluare şi calitatea în educaţie, mai ales că lucrarea vine în sprijinul celor care se pregătesc pentru susţinerea examenelor de definitivare în învăţământ şi pentru obţinerea gradelor didactice de către profesori, institutori, învăţători.
«Există ştiinţa pedagogiei şi ştiinţele educaţiei», pentru a se face trimiteri sistematice la doctrina constituită din opinii

În cele aproape cinci sute de pagini, lucrarea este structurată pe secţiuni care pornesc de la începuturile pedagogiei ca ştiinţă, încă din antichitate, continuând cu pedagogia creştină, a Renaşterii şi a Reformei, a realismului modern, a iluminismului şi a clasicismului, pentru a se ajunge la pedagogia experimentală şi apoi la pedagogia socială şi la «educaţia nouă» din epoca modernă şi post-modernă, de aceea, putem spune că această monumentală carte detaliază, cum era şi firesc, şi anumite repere pedagogice ale secolului al XX-lea, cu o serie de elemente specifice ale doctrinei pedagogice româneşti, pentru a atrage atenţia asupra «memelor» în educaţie, dar, mai ales pentru a diseca esenţa învăţării şi a mecanismelor procesului învăţării, pentru că dincolo de orice observaţii teoretice şi temeinic elaborate, cei direct interesaţi pot remarca unele aspecte interesante care privesc finalităţile şi dimensiunile educaţiei, formele educaţiei şi interdependenţa lor, modalităţile de realizare a educaţiei permanente şi ale asigurării accesului la educaţia şcolară şi universitară în societatea cunoaşterii. În cadrul colectivului de autori, putem remarca faptul că prin coordonarea domnului prof. univ. dr. Adrian GORUN şi-au exprimat cu acribie valenţele creatoare nume consacrate sau în curs de afirmare ca: prof. univ. dr. Horaţiu Tiberiu Gorun, prof. univ. dr. Amalia Venera Todoruţ, drd. Gabriela Loga, prof. Elena Gabriela Gorun, prof. univ. dr. George Niculescu şi lector univ. dr. Elena Roxana Dobriţoiu, fiecare dintre cei menţionaţi demonstrând capacitate de argumentare care confirmă faptul că «există doctrine educaţionale formate din opinii, iar pe de altă parte, că există ştiinţa pedagogiei şi ştiinţele educaţiei», pentru a se face trimiteri sistematice la doctrina constituită din opinii!

Accesul la educaţie este un drept consacrat al oricărei persoane în modernitatea târzie
Pe bună dreptate, colectivul de autori porneşte de la premisa că orice ştiinţă, indiferent de domeniul ei de analiză, deci, şi ştiinţele despre educaţie, se constituie dintr-un ansamblu sistematic şi metodic de cunoştinţe raţionale sub formă de ipoteze şi teorii, verificabile direct sau indirect şi predictibile despre o realitate care transcende o serie de cunoştinţe valabile şi aplicabile la un moment istoric dat. Extrem de interesantă se dovedeşte şi abordarea referitoare la ceea ce înseamnă «limbajul pedagogic», privit ca un aparat conceptual prin care ştiinţa pedagogiei se identifică în raport cu celelalte ştiinţe, dar şi cu formele generale de cunoaştere, deoarece, într-o comunitate umană, distinct configurată din punct de vedere cultural, multe dintre categoriile şi principiile gândirii au luat naştere ca invenţii aleatorii, pentru că au fost create şi s-au putut impune comunităţii exclusiv datorită valorii lor funcţionale şi datorită capacităţii lor de adaptare în raport cu nevoile resimţite şi cu ţelurile general acceptate şi asumate prin viaţa oamenilor. O abordare interesantă şi care merită subliniată se referă la doctrina pedagogică românească (Adrian Gorun şi Horaţiu Tiberiu Gorun), în care se arată că identitatea educaţiei româneşti a fost fundamentată teoretic şi consolidată în plan real într-un spaţiu temporal apreciabil, atât în perioada fundamentării, cât şi în perioada consolidării, deoarece construcţia teoretică a identităţii presupune un set de elemente care-i circumscriu coordonatele şi prin care educaţia românească se identifică în raporturile cu educaţia din alte arii culturale, mai ales că proiectul construcţiei identităţii educaţiei româneşti nu este un proiect în sine, izolat şi desprins de valorile europene. Se dă, astfel, ca exemplu edificator, chiar opera: «Învăţăturile lui Neagoe-Vodă Basarab către fiul său Teodosie», o lucrare cu un pronunţat caracter politic şi moral, care, chiar dacă nu abandonează planul religios, indică asemănări cu «Principele» lui Machiavelli, pentru că în ultimă instanţă, autorii se referă la faptul că deplasarea accentului educaţiei româneşti spre opţiunea naţională reprezintă un pas înainte pe calea redobândirii identităţii educaţiei româneşti, prin reglementările privitoare la generalizarea şi obligativitatea învăţământului de 10 clase, gratuitatea integrală a învăţământului, legarea învăţământului de practică, dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic, împărţirea liceelor în licee de cultură generală şi licee de specialitate, implicarea comunităţii în viaţa şcolii, întărirea examenului de specialitate, îndeosebi în facultăţi, perfecţionarea continuă a angajaţilor, toate acestea având un efect pozitiv şi presupunând o serie de reforme care se continuă până în zilele noastre. Cu promisiunea că vom continua prezentarea acestei cărţi de referinţă în ştiinţa pedagogiei, să menţionăm o serie de concluzii care se desprind şi care demonstrează cu pregnanţă că accesul la educaţie este un drept consacrat al oricărei persoane în modernitatea târzie, că accesul la educaţia profesională, liceală şi universitară este un drept pe care persoana îl exercită în funcţie de propriile opţiuni şi interese, putem aprecia în final că o astfel de lucrare monumentală, nu putea omite faptul că programele de discriminare pozitivă, ca şi programele de susţinere a elevilor cu nevoi speciale, nu au avut întotdeauna efectele scontate, motivaţia învăţării fiind rezumată la un cadru limitat, cu atât mai mult cu cât deciziile adoptate de anumiţi demnitari ajunşi în fruntea ministerului de specialitate s-au dovedit a fi departe de imperativele pedagogice ale începutului celui de-al treilea mileniu creştin.
Profesor, Vasile GOGONEA

1 COMENTARIU

  1. Felicitari Gorjanul, pt ocazia de a afla despre oameni valorosi ai orasului, despre preocupari inalte de care avem cu totii atata nevoie: dascali, parinti si/sau copii scolari. Felicitari si d.lui Gorun ptr vrednicia si ambitia deja cunoscute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here