Un târgujian fără permis a avariat șase mașini cu o autoutilitară

748

Un bărbat de 42 de ani, din Târgu-Jiu, a condus ieri o autoutilitară, deși nu avea permis, acroșând șase mașini  care erau parcate regulamentar. În urma testării cu etilotestul s-a constatat și că se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta va fi nevoit să suporte toate pagubele. Și cel care i-a încredințat autovehiculul s-a ales cu dosar penal.

”La data de 11 decembrie, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe strada Lotrului, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.În urma verificărilor efectuate de către poliţişti din cadrul  Biroului Rutier a reieşit faptul că un bărbat de 42 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea o autoutilitară, pe strada Constructorilor, nu s-a încadrat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere și a acroșat șase autoturisme care erau parcate regulamentar. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și că autovehiculul i-ar fi fost încredințat spre a fi condus de către un bărbat de 32 de ani, din municipiul Târgu-Jiu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deţine permis de conducere și încredinţarea unui vehicul în vederea conducerii pe drumurile publice, unei persoane care nu are acest drept”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.