Un tânăr din Târgu Jiu, bănuit că a sechestrat o fată din Scoarța!

7305

În această dimineață, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apel 112, de către o femeie din comuna Scoarța, cu privire la faptul că în noaptea de 1/2 august a.c., fiica sa de 17 ani, din comuna Scoarța, a plecat de la locuința verișoarei sale, de 14 ani și nu a mai revenit la domiciliu, transmite IPJ Gorj.

Pentru clarificarea situației minorei, la fața locului s-a deplasat o echipa operativă formată din polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești și Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești.

Având în vedre că din primele cercetări au existat indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în cauză s-a întocmit dosar penal.

Au fost constituite echipe formate de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, Serviciului de Investigații Criminale și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, iar la scurt timp atât minora cât și un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu Jiu, despre care existau indicii că ar fi cu minora, au fost identificați de polițiști.

În prezent aceștia sunt audiați de polițiști pentru clarificarea situației și dispunerea de măsuri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.