Un tânăr din Harghita a făcut prăpăd în Gorj

607

Un tânăr de 19 ani, din comuna Praid, județul Harghita, a fost reținut, aseară, de polițiștii din Gorj. Acesta a fost prins după ce un bărbat, din Cătunele, a sesizat faptul că, ”persoane necunoscute ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței sale, ocazie cu care, din interiorul autoturismului proprietate personală, pe care îl lăsase dezasigurat, i-ar fi sustras un card bancar”.

”Fiind continuate cercetările, poliţiştii au identificat un tânăr de 19 ani, din comuna Praid, județul Harghita, bănuit de săvârșirea faptei. Totodată, în aceeași noapte, acesta ar mai fi sustras tot de pe raza comunei Cătunele, un autoturism, lăsat dezasigurat şi cu cheile în contact, din posesia unui bărbat de 34 de ani, pe care l-a condus, pe DJ 671B, spre municipiul Motru, fără a deţine permis de conducere, pe o distanță de un kilometru, întrucât a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de pe marginea drumului, abandonând autoturismul. Totodată, de pe raza aceleiași comune, a mai sustras și condus un alt autoturism, proprietatea unui bărbat de 61 de ani, lăsat dezasigurat, cu cheile în contact, cu care a traversat DJ 671 B și a părăsit partea carosabilă, oprindu-se în șanțul de pe marginea drumului, loc în care l-a și abandonat. De asemenea, în aceeași noapte, a pătruns fără drept, în curtea locuinței unei femei de 34 de ani, din comuna Cătunele, ocazie cu care, din interiorul curții, ar fi sustras o bicicletă, pe care a condus-o pe DJ 671 B și a abandonat-o în zona primăriei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat în formă continuată şi conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de o persoană care nu deține permis de conducere. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here