Un stâlp de curent stă să cadă peste o casă din Călugăreni! Tot satul, în pericol să rămână fără energie electrică

1008

O familie din satul Călugăreni, aparținând comunei Padeș, este în pericol, de la finalul săptămânii trecute, de când un stâlp de curent, aflat lângă locuință, s-a aplecat mult spre casă, îngreunat de zăpadă. Stâlpul poate trage după el și pe următorul și să lase astfel toată localitatea fără energie electrică. Deși proprietarii locuinței au cerut sprijinul autorităților locale, nu l-au primit, în zonă și deszăpezirea fiind extrem de deficitară.

Locuința amenințată de stâlpul de curent este chiar a unui consilier local din Padeș. Deoarece omul face Opoziție în Consiliul Local, primarul liberal Serafim Antonie l-a tratat cu răceală, luni dimineața, când consilierul, personal, a atenționat autoritățile de pericolul la care este supus tot satul.
Nu doar primăria a fost reticentă însă la problema ridicată de alesul PMP, chiar și cei care se ocupă de distribuția energiei electrice în zonă au fost la fel de nepăsători. L-au înștiințat pe consumator doar că sunt foarte ocupați și i-au transmis să-și aștepte rândul.
Până când, nu știe nimeni, cert este că stâlpul de curent aparținând CEZ se află în aceeași poziție, în timp ce echipajele de depanare “intervin în funcție de priorități”. Localnicii din satul Călugăreni nu au avut curent, duminică, abia luni după-amiază oamenii putând să își aprindă becurile în case, punându-și frigiderele în funcțiune. Telefoanele mobile le țin deocamdată închise, deoarece nu au și semnal.
În ceea ce privește deszăpezirea, aceasta a fost un dezastru în toată comuna, spun localnicii, operațiunea fiind făcută șchiopătat de Padeș Util, societatea Consiliului Local.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here