Un șofer de tir din Cluj, pe turnul CET din Târgu-Jiu: ”Când o să cad de undeva o să fiu direct mort”

821

A devenit celebru după ce și-a arătat curajul dus la extrem și face furori cu acrobațiile filmate la înălțime, în cele mai periculoase locuri din România, însă a preferat ca identitatea lui să rămână, până acum, un mister pentru cei care l-au urmărit. Marius are 23 de ani, este din Cluj și lucrează ca șofer pe tir. În timpul liber însă face demonstrații spectaculoase, surprinse cu o cameră montată pe cap. Recent, acesta s-a filmat în timp ce se plimba pe marginea turnului CET Târgu-Jiu. Bărbatul a acceptat să vorbească, pentru Gorjeanul, despre pasiunea lui.
3”Sunt șofer pe tir de la 19 ani. Non-stop sunt pe drumuri. În acele momente, în care sunt la înălțime, mă gândesc doar la mine. Dau uitării familie, serviciu și mă concentrez maxim. Știu ca să urc este opțional, iar să cobor este obligatoriu. Am căutat tot timpul să fac ceva ce nu poate face oricine. Îmi place să simt că trăiesc. Când ești în așa locuri simți că trăiești cu adevărat. Am făcut șase ani de ciclism, apoi șoferie pe tir. Ciclism nu mai fac din cauza serviciului, dar trăiesc senzații tari și umblu pe munți. 13817228_1763881567191236_785433069_nSunt om liber. Îmi place doar aventura, la maxim. Am ales turnul din Târgu-Jiu, pentru că a fost cel mai ușor de abordat. Am fost și la Pitești, unde turnul are 280 de metri, dar lipsește scara pe primii 20 de metri. Trei zile am stat în Pitești cu trei prieteni și nu am reușit, pentru că s-a stricat vremea. Data viitoare, cineva se va da cu monociclul pe sus, pe turnul de la Târgu-Jiu și va fi filmat cu drona”, a mărturisit tânărul din Cluj, în exclusivitate pentru Gorjeanul.
13516673_1753035221609204_7299688205887888232_nAcesta a explicat și motivul pentru care nu folosește echipamentul de protecție. ”Nu ar mai avea niciun farmec. Mă urc peste tot, prin toată țara. Eu când o să cad de undeva o să fiu direct mort. La Târgu-Jiu, dacă o să cad fac groapă în pământ, de la așa înălțime. Mama îmi spune de fiecare dată când vede câte ceva să stau cuminte, că dacă pățesc ceva, ei ce fac? Prietena mea are încredere că o fac exact ca la carte, iar tata cred că e cam mândru și zice în capul lui «my boy!»”, a mai declarat Marius.
Imaginile în care își arată curajul dus la extrem fac furori pe internet.

13669626_1760048937574499_2383765877205836490_n”O să dedic această filmare pentru mama, pentru tata, pentru fratele meu, pentru prietena mea și toate neamurile ei invidioase. (…) O să vă arăt că pot! Urați-mi baftă să traversez la 256 de metri o grindă de metal, chiar să mă joc! Ca să rămâneți fără cuvinte o să vă arăt pe ce scară am urcat, legată cu plastic, cu drod, cu funie de legat vaci, scara se mișcă oricum. Suntem la răsărit, la Târgu-Jiu, e un spectacol (…)

13775356_1763083000604426_3761951955809277679_nAvem aici floricele, putem să ducem la iubite. Asta e dragoste adevărată. Să urci la 256 de metri ca să iei un buchet de flori să duci la fată acasă, că nu ai mai fost de trei săptămâni”, a spus clujeanul aflat la înălțime. Acesta îi sfătuiește însă pe tinerii care îl urmăresc să nu încerce niciodată să facă astfel de acrobații, întrucât, fără antrenament, își pun viața în pericol.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here