Un șofer a fugit de polițiști până când s-a ciocnit cu două mașini

572

Polițiștii din Târgu-Jiu au încercat, sâmbătă, să oprească un autoturism condus de un bărbat de 27 de ani, din municipiu, care nu a oprit la un filtru. Agenții l-au urmărit pe fugar, însă acesta nu a abandonat cursa decât în momentul în care a intrat în două autoturisme aflate într-o parcare. Întreaga urmărire a durat câteva minute. După ce a fost prins, individul a refuzat să fie testat cu etilotestul. “La data de 1 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Târgu-Jiu au încercat oprirea în trafic a unui autoturism, pe raza municipiului Târgu-Jiu, al cărui conducător auto a refuzat oprirea la semnalul organelor de poliție. Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului pe raza municipiului, iar la un moment dat conducătorul auto a pierdut controlul direcției și a avariat două autoturisme ce se aflau parcate regulamentar. Conducătorul auto, un tânăr de 27 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a refuzat atât testarea cu etilotestul,cât și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, fiind condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și sustragere de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here