Un singur legumicultor, în cursa pentru minimisul la usturoi

1232

Legumicultorii gorjeni care doresc să solicite ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, schemă lansată de Guvern, trebuie să-şi depună cererile la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Gorj, până pe data de 15 mai. Până acum un singur cultivator din judeţul Gorj a depus solicitare în vederea alocării subvenţiei, urmând ca DAJ Gorj să efectueze controlul în teren şi să acorde avizul necesar în vederea efectuării plăţii ajutorului financiar. Valorificarea producției se face în perioada 1 iulie – 29 noiembrie, inclusiv, a anului de cerere. Documentele justificative, adică bonul fiscal, factura, fila, filele din carnetul de comercializare, care atestă comercializarea producției de usturoi valorificate în anul 2019, se depun la DAJ Gorj până la data de 29 noiembrie, inclusiv. Schema de ajutor de minimis se derulează pe o perioadă de trei ani consecutivi, respectiv 2019-2021, iar sprijinul financiar este de 1.000 euro/ha cultivat cu usturoi și se calculează proporțional cu suprafața de pe care s-a obținut o cantitate minimă de 3.000 kg/ha. Bugetul pentru anul 2019 este de 2.000.000 euro (9.300.000 lei) și se aprobă anual. Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulativ: să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 metri pătraţi, să obțină o producție de minim 3 kg usturoi/10 mp, să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere şi să facă dovada producției realizate potrivit prevederilor lit. a) și b) prin documente justificative.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here