Un singur arestat, până la urmă, în scandalul de la UM Sadu

161

Angajatul Uzinei Mecanice Sadu care a vândut muniţie şi mercur unui ofiţer sub acoperire este singurul care a ajuns în spatele gratiilor, în cele din urmă, după a doua zi de anchetă în acest dosar. Ion Băltăţoiu a primit marţi seara mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile din partea Tribunalului Gorj, fiind acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, de nerespectarea regimului substanţelor explozive, dar şi de trafic de substanţe toxice.

El a fost reţinut în cursul zilei de luni, după ce, chiar de ziua Poliţiei Române, poliţiştii au organizat un flagrant, în timpul căruia bărbatul a vândut unui ofiţer sub acoperire 210 cartuşe furate dintr-o secţie a UM Sadu. Anterior acesta îi mai vânduse ofiţerului circa 7 kilograme de cartuşe, marfa furată fiind măsurată în kilograme, nu în bucăţi, preţul unui kilogram de cartuşe fiind de câteva sute de euro, conform unor surse judiciare. De asemenea, acesta avea la vânzare 3 kilograme de mercur, la preţul de 1000 de euro kilogramul, cantitatea respectivă fiind procurată tot din cadrul UM Sadu.
Băltăţoiu a fost prezentat la Tribunal cu propunere de arestare preventivă alături de alţi doi angajaţi ai uzinei mecanice, un maistru şi un muncitor, pentru care instanţa a dispus interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu în următoarele 30 de zile. Interdicţie de a părăsi ţara sau localitatea de domiciliu au primit şi alte cinci persoane reţinute în cursul nopţii de luni spre marţi, printre care se află şi directorul uzinei, Nicolae Dijmărescu, precum şi şeful serviciului de pază şi administrativ al UM Sadu, Marius Borcan, acesta fiind şi preşedinte al PC Gorj. Acesta anunţase ieri că doreşte să organizeze o conferinţă de presă pentru a oferi mai multe explicaţii despre implicarea sa în dosarul respectiv, dar, până la urmă, Borcan şi-a amânat întâlnirea cu ziariştii pentru un termen necunoscut deocamdată.
Borcan şi Dijmărescu sunt acuzaţi de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la furt, şi complicitate la infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, anchetatorii susţinând că aceştia au înlesnit furturile de armament prin faptul că nu au luat toate măsurile necesare pentru a evita acest lucru. Pedeapsa prevăzută de legislaţia în vigoare pentru acuzaţiile respective este de închisoare până la 25 de ani.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here