Un senator de Gorj cere stimulente de risc și pentru polițiști

1454

Senatorul PSD Gorj, Florin Cârciumaru, l-a interpelat pe ministrul de Interne, Marcel Vela, solicitând ca și polițiștii aflați în stradă să beneficieze de un stimulent financiar de risc, așa cum se acordă în cazul medicilor.

Cârciumaru spune că prin OUG prin care s-a aprobat acordarea unor stimulente de risc pentru medici și asistenți medicali se fac „diferențe nejustificate” și chiar „discriminări”, ținând cont că și angajații MAI sunt implicați direct în lupta cu virusul COVID-19. „Și sănătatea acestora este pusă în pericol din cauza contactului direct cu persoanele infectate. Ați propus în Guvernul dumneavoastră, domnule ministru, ca și salariații MAI din linia întâi să beneficieze de stimulent de risc sau și aceasta este o promisiune, ca toate altele?”, întreabă Cârciumaru.
Mai mult, parlamentarul de Gorj vrea să afle de ce Vela nu a pus în aplicare decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție care obligă MAI să recalculeze salariile tuturor polițiștilor prin acordarea sporurilor de fidelitate, pericol deosebit și studii superioare.
„Domnule ministru Marcel Vela, știți că, prin neaplicarea acestei decizii, personalul MAI a fost prejudiciat financiar? (…) Angajații MAI, ca și ceilalți români, s-au săturat de demagogie și așteaptă soluții, fapte de la dumneavoastră, așa cum ați promis”, mai arată Cârciumaru în interpelare.
Senatorul PSD Gorj îl acuză pe ministrul Ion Vela și de discriminare. „Domnule ministru, cum este posibil să susțineți în continuare discriminarea privind sumele acordate salariaților pentru plata chiriilor? Cum este posibil ca un polițist să beneficieze de o compensație de chirie începând cu 380 de lei, iar o altă categorie de funcționari din MAI să beneficieze de o compensație de chirie de 4 ori mai mare? Dacă în primul caz, polițistului i se raportează anual contravaloarea primită la un salariu pe care îl avea în urmă cu 11 ani, mai exact la cel din 2009, în al doilea caz, plafonul maxim de 1.500/lună/beneficiar este aferent anului 2020, urmând ca pentru 2021 să se stabilească un alt plafon, prin hotărâre de guvern”, se mai arată în interpelare, senatorul Cârciumaru cerând să fie eliminate inechitățile și discriminările din sistem.
„Pe durata stării de urgență, polițiștii trebuie să primească 5 lei în plus la norma de hrană pentru fiecare zi calendaristică. Domnule ministru Marcel Vela, nu credeți că polițiștii, care au fost expuși unor mari riscuri, ar trebui să merite în plus cei 5 lei pe zi la norma de hrană, conform legii? De ce tocmai conducerea MAI, care reprezintă garantul apărării demnității, drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, nu respectă legile?”, a conchis Cârciumaru.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here