Un senator acuză – Abuzuri, diversiune şi şantaj în cazul Voicu

Documentul dezvăluie modul în care camarila de la Cotroceni, folosindu-se de spectacolul mediatic, umileşte şi şantajează (prin încălcarea gravă şi flagrantă a Constituţiei, a Codului de procedură penală, a Legii privind statutul senatorilor şi deputaţilor şi a Regulamentului Senatului) atât puterea legislativă cât şi cea judecătorească. Fără a se pronunţa asupra vinovăţiei lui Cătălin Voicu, senatorul Valer Marian prezintă dedesubturile “afacerii” şi modul în care Direcţia Naţională Anticorupţie reînvie practicile autodemascării şi mărturisirii din anii ’50.

Prezentăm fragmente din declaraţia politică a senatorului Valer Marian, documentul integral fiind postat pe site-ul ziarului (www.gorjeanul.ro).

“În primul rând, sub aspect procedural, Hotărârea Senatului României nr.5 din 24.03.2010 privind cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de încuviinţare a arestării preventive a senatorului Cătălin Voicu, este lovită de nulitate absolută pentru următoarele motive:

I. Nu a fost îndeplinită condiţia prealabilă şi obligatorie a ascultării senatorului Cătălin Voicu în şedinţa de plen a Senatului din data de 24.03.2010, condiţie prevăzută explicit atât de art.72 alin.2 din Constituţie, cât şi de art.23 alin.1 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi de art.172 alin.4 din Regulamentul Senatului. Or, Hotărârea Senatului nr. 5/2010 a fost adoptată fără a fi realizată procedura prealabilă şi obligatorie a ascultării senatorului Cătălin Voicu, în condiţiile în care se ştia, fiind un fapt de notorietate publică datorită mass-media, că acesta s-a aflat în data de 24.03.2010 într-o situaţie de imposibilitate obiectivă (internare de urgenţă în spital pentru probleme cardiovasculare) atât de a fi prezent în plenul Senatului în vederea audierii, cât şi de a înştiinţa conducerea Senatului în acest sens şi de a adresa o cerere scrisă pentru amânarea audierii sale.”

„II. Cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, semnată de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi solicitarea ministrului justiţiei pentru încuviinţarea arestării preventive a senatorului Cătălin Voicu, precum şi raportul favorabil al Comisiei juridice a Senatului sunt lovite de nulitate absolută din următoarele considerente:

1. Senatul României nu a fost sesizat de organul judiciar competent. Potrivit art.23 alin.4 din Constituţie, în urma modificării introduse prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, arestarea preventivă se dispune de judecător, procurorul pierzându-şi calitatea de titular al acestei măsuri preventive. Într-o asemenea situaţie, cum condiţia privind încuviinţarea Senatului, condiţie care este prealabilă, priveşte luarea măsurii arestării preventive, care este de competenţa judecătorului, nu întocmirea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, care este de competenţa procurorului, sesizarea Senatului de către procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin intermediul ministrului justiţiei, în vederea obţinerii încuviinţării pentru luarea măsurii preventive faţă de un senator, care este de competenţa judecătorului, contravine în mod flagrant atât prevederilor art.149 indice 1 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost introdus prin Legea nr.281/2003 (privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală) şi modificat ulterior prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2003 (privind modificarea Codului de procedură penală) şi prin Legea nr.356/2006 (pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală).”

„În al doilea rând, în cursul lunii noiembrie 2009, în ziua în care a fost audiat de Comisia pentru apărare, siguranţă naţională şi ordine publică de la Senat, pe tema răpirii din Irak, jurnalistul Ovidiu Ohanesian (cu care sunt în relaţii de prietenie), am avut o discuţie în sala grupului parlamentar PSD+PC cu senatorul Cătălin Voicu, care era vicepreşedinte al Comisie de apărare, în cursul căreia acesta mi-a spus că statul român a alocat pentru eliberarea jurnaliştilor români răpiţi în Irak suma de 12 milioane de dolari, din care s-a achitat răpitorilor numai o parte, respectiv 8 milioane de dolari, restul de 4 milioane dolari având altă destinaţie. Recent, senatorul Voicu a declarat în faţa instanţei că suma de 8 milioane de dolari a fost predată poliţiei irakiene şi că numai 1 milion de dolari ar fi ajuns la răpitori. Din discuţiile cu senatorul Cătălin Voicu şi cu jurnalistul Ovidiu Ohanesian am mai aflat că generalul SIE Adrian Isac, şeful misiunii de salvare a celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak, a refuzat să semneze pentru primirea banilor alocaţi pentru răscumpărare, însă a semnat şi a preluat banii maiorul SRI Florian Coldea, promovat ulterior de preşedintele Traian Băsescu în postul de prim-adjunct al directorului SRI şi la gradul de general. Din discuţie am mai dedus că Florian Coldea ar şti câţi bani a alocat statul român pentru răscumpărarea jurnaliştilor români răpiţi în Irak şi câţi din aceştia au fost folosiţi în acest scop.”

„Cert este că preşedintele Traian Băsescu şi-a realizat mai multe obiective prin abuzurile, diversiunea şi şantajul practicate în cazul senatorului Cătălin Voicu: 1. neutralizarea unui adversar politic, care ştia multe despre persoana, familia şi activitatea sa cotidiană; 2. timorarea parlamentarilor (de toate culorile politice), prin inducerea unei stări de teamă că ar putea fi oricând urmăriţi informativ, anchetaţi penal şi chiar arestaţi preventiv; 3.discreditarea instituţiei Senatului, pe care vrea să o desfiinţeze; 4.demonizarea şi destructurarea principalului partid de opoziţie (PSD); 5. timorarea şi neutralizarea fostului său contracandidat la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană, pe care urmăreşte să-l elimine total de pe scena politică, inclusiv prin schimbarea sa din funcţia de preşedinte al Senatului (care-i conferă calitatea de al doilea om în stat şi de potenţial înlocuitor al preşedintelui Băsescu în caz de vacanţă prezidenţială, inclusiv pe motive medicale).”