Scriitorul VALERIU BUTULESCU (n. 9 februarie 1953, Preajba, Gorj), stabilit pentru multă vreme la Petroșani, dar care, iată, se întoarce la vatră, în pitoreasca suburbie a Târgu Jiului, este un nume care nu mai are nevoie de prezentare. Inginer și doctor în științe tehnice, cu studii la Universitatea din Lodz și la Academia de Mine și Metalurgie din Cracovia (Polonia), d-sa a debutat editorial în 1985, cu volumul de aforisme „Oaze de nisip”, la Editura „Litera” din București, unele fiind reluate în volumul „Debut 86” de la Cartea Românească. Ca dramaturg a debutat pe scena Teatrului Dramatic din Petroșani, în 1993, cu comedia „Hoțul cinstit” (din unsprezece piese de teatru, opt i-au fost puse în scenă). Au urmat peste treizeci de volume de eseuri, poezie, teatru, traduceri, dar scriitorul s-a impus ca autor de aforisme, traduse și publicate în numeroase limbi și apreciate de personalități din lumea întreagă.
Dacă unele cărți de aforisme au apărut la Petroșani, Deva, Craiova, Constanța, Brașov etc., cu prefațe semnate de Constantin Sorescu, Cornel Ungureanu, Radu Ciobanu, Octavian Opriș, Vasile Ponea, Gheorghe Grigurcu, Vildan Sadâc Ustundag, Lucian Velea ș.a., altele, nu puține în ediții bilingve, au apărut, începând din 1989, la edituri din Texas (SUA), Tel Aviv (1999), Olofstrom, Suedia (1999), Budapesta (1999), Praga (2000), Zwickau, Germania (2000), Sofia (2001), Quito, Ecuador (2001), Cracovia (2001), Mustang, Ucraina (2002), Belluno, Italia (2002), Toronto, Canada (2003), Sankt Petersburg (2003), Hanoi (2004), Amsterdam (2004), Jounieh, în limbile arabă, armeană, persană, siriacă (2006, 2007, 2008, 2009), Zilina, Slovacia (2006), Editura Bashkesise Kulturore te Shikptare, Albania (2007), Ulan Bator (2008), Roskilde, Danemarca (2008), Skopje (2009), Torino (2011), Belgrad (2011), Radece, Slovenia (2011), Alicante (2012), Split (2012), Amorebieta-Etxano, Spania (2013), Atena (2014), Skopje (2014), Tbilisi, Georgia (2014), Bijelo Polje, Muntenegru (2014), Brest, Belarus (2015), Vilnius (2015), Beijing (2016).
Trăind aproape şase ani în Polonia, la Lodz şi Cracovia, unde și-a împlinit studiile universitare, dl Butulescu a constatat că acolo, în Polonia, „aforismul era foarte popular. Comunismul polonez, mai puțin constipat decât al nostru, permitea asemenea erezii literare, era mai înțelegător cu libertatea de expresie. Reviste poloneze de prestigiu mi-au publicat pagini întregi cu aforisme. În naivitatea mea, le-am arătat directorilor de edituri din România publicațiile poloneze, cu aforismele mele. Credeam că-i conving. De fapt, le-am sporit și mai mult suspiciunea. Polonia optzecistă devenise clar o tribună anticomunistă. «Solidaritatea» lui Walesa plutea în aer.”
*
Deși, după debutul editorial, începuseră și revistele să-l publice („Ateneu”, „Orizont”, „Tribuna”, „Steaua”, „Astra”, „Ramuri”, „Vatra”, „Săptămâna” ș.a.), critica literară „continua să tacă”. Totuși, primul critic literar care l-a luat „în serios” a fost Alex Ștefănescu… Astfel, în „SLAST” din 06.09. 1986, îi apare un consistent grupaj de aforisme, însoțite de un text critic elogios, semnat de Alex Ștefănescu: „Un foarte activ poet, autor de aforisme și traducător din literatura poloneză este Valeriu Butulescu din Petroșani. (…) Rezultatele cele mai bune le obține în aforistică – gen dificil, minat de riscul căderii în ridicol. Valeriu Butulescu evită acest risc, recurgând la ironie, la paradox…”
În „România literară” nr. 11/1986, Alex Ștefănescu scrisese: „Valeriu Butulescu este prezent în volum („Debut 86” de la C.R., n.n.) cu o suită de aforisme de o indiscutabilă eleganță stilistică, bazate pe paradoxuri și pe un fin umor.”
Revenind, în revista Vatra 9/1992, cu articolul „Valeriu Butulescu sau propoziția de aur”, Alex Ștefănescu rotunjea un portret de aforistician perseverent, impunându-se ca atare și pe alte meridiane: „De peste treizeci de ani, de când citesc literatură, trăiesc cu o prejudecată: că aforismul este un gen minor. (…) Dar într-o bună zi am citit aforismele lui Valeriu Butulescu. Din acel moment genul mi s-a înfățișat într-o altă lumină. Un autor de care nu mai auzisem vreodată mi-a schimbat modul de a gândi. Așa neînsemnat cum pare – pentru că este „de-al nostru”, pentru că are numele terminat în banalul „-escu”, pentru că facem mereu, de sute de ani greșeala de a ne minimaliza propriile merite – Valeriu Butulescu este un mare scriitor. Faptul că se exprimă prin mici texte nu contrazice această calitate (…) Lirismul elevat („Veșnicia geniului. Opera lui, ca un miraculos polen, va ști să se agațe mereu de memoria oamenilor vii.”), viziunea sumbră, de coșmar („Când prostia prinde aripi se întunecă cerul.”), analiza psihologică profundă, dostoievskiană („În sufletele obscure ura persistă, precum zăpada pe versanții lipsiți de soare.”), ironia caustică, fără replică („Mă plictisesc rar și niciodată singur”.), patriotismul declarat într-o manieră bărbătească („Dacă arborii își schimbă uneori patria de vină sunt numai frontierele.”), umorul irezistibil („Mă tem de moartea întâmplătoare. De aceea evit spitalele.”), pamfletul scris cu vervă, da, cu vervă în numai câteva cuvinte („Unii poeți amintesc de cățeii scoși la plimbare. Orice drum alegi, ei merg înainte.”), paradoxul revelator („Fii imparțial și balanța se va înclina de partea ta.”), filosofia de bună calitate („Curcubeu. Superb arată lumina în faza ei de descompunere.”), povestea unei vieți, un roman în zece cuvinte! („Până la urmă m-au convins să mă las constrâns.”) – iată numai o parte din fațetele acestei opere.”
După Revoluție, fiind în tabere diferite, între autor și critic „au apărut primele divergențe politice”, unul fiind de stânga, altul de dreapta: „Îngerul meu călăuzitor avea vederi țărăniste, era monarhist, trăia sincer Piața Universității; nu înțelegea ce caut eu lângă Iliescu. M-am reabilitat puțin în ochii lui în martie 1992, când am optat pentru tabăra lui Petre Roman, dar mai ales prin atitudinea mea publică, mereu binevoitoare, față de Regele Mihai./ În 1996, vrând să-l stârnesc puțin, fac greșeala să-i trimit lui Alex poza mea de campanie electorală, în care Traian Băsescu îmi strânge călduros mâna. Nu știam că acea fotografie provocatoare va ilustra prezentarea mea (elogioasă) în monumentala sa lucrare Istoria literaturii române contemporane (1941 – 2000), premiată de Uniunea Scriitorilor dar și de Academia Română./ Alex mi-a plătit gluma cu vârf și îndesat. Istoria sa a fost lansată în perioada în care Băsescu devenise foarte nepopular. Poza aceea a iritat unii detractori ai lucrării, invidioși că numele lor n-au încăput în acea Istorie. / Cârcotașii aveau motive. Textul inclus de Alex în Istoria literaturii române contemporane era demn de invidiat. Citez un fragment: „Desființarea cenzurii i-a dat posibilitatea să se manifeste, în sfârșit, impetuos, conform temperamentului său, unui foarte inventiv scriitor din Petroșani: Valeriu Butulescu. A debutat în urma unor lungi și complicate demersuri, în 1985, cu un volum de aforisme de un nonconformism spectaculos, Oaze de nisip, publicat la Ed. Litera. După 1989 el și-a luat revanșa, reușind să pună în circulație până în prezent peste douăzeci de volume (de poezie, teatru, traduceri, eseuri etc.).
Dar genul în care a atins cel mai înalt nivel (nemaiatins de alți scriitori români înaintea lui) rămâne aforistica. Mulți critici literari cred că acest gen este prin definiție și în mod iremediabil minor. Se înșală. Dovada o constituie textele ultrascurte, dar de o remarcabilă densitate literară (și uneori și filosofică) semnate de R. Tagore, Fr. Nietzsche, La Rochefoucauld, J. Renard, E.M. Cioran, St. J. Lec ș.a. Lor li se adaugă Valeriu Butulescu, ale cărui aforisme n-au nimic din vetustețea „cugetărilor” atâtor contemporani./ Valeriu Butulescu se exprimă prin propozițiile lui disparate (și întotdeauna elegante, ca un nod de cravată bine făcut). Ele acoperă un registru stilistic întins – de la ironia caustică, fără replică, și până la confesiunea deznădăjduită, de la lirismul înalt și până la exuberanța inventatoare de paradoxuri. (…) / Românii întârzie să-l descopere pe Valeriu Butulescu. Deocamdată l-a descoperit străinătatea unde – cele aproximativ 2000 de aforisme ale sale (dintre care 200 sclipitoare) i-au fost traduse în aproximativ 20 de limbi.”
Și mai târziu, criticul și-a arătat prețuirea față de aforistician, bunăoară în revista „Acolada” nr.9/2014, Alex Ștefănescu scria: „Apreciat în multe țări (nu și în România) Valeriu Butulescu se exprimă complet prin aforismele lui. (…) Și astăzi, când vreau să am succes în societate, reproduc, din memorie, aforismele sale.”
Ultimul articol despre aforistica dlui Valeriu Butulescu, Alex Ștefănescu l-a semnat în „Evenimentul Zilei” din 30 august 2017, reluând aceeași rezervată atitudine și ingratitudine cu care este întâmpinat de conaționali gânditorul din Valea Jiului: „În alte țări, în mediile culturale, faci o impresie bună dacă spui că vii din țara în care trăiește Valeriu Butulescu. În România nu se vorbește despre acest scriitor. / Cine este Valeriu Butulescu? Este cel mai valoros autor de aforisme din România, din toate timpurile, și unul dintre cei mai valoroși din lume. Cărțile lui au apărut în toate limbile pământului și pretutindeni au fost comentate cu admirație. A primit numeroase premii în străinătate. / La noi, critica literară, paralizată de snobism, consideră aforismul un gen minor, fără să mai reconsidere vreodată această idee. Este adevărat că în România există în momentul de față nu zeci, nu sute, ci mii de autori de cugetări neinteligente și emfatice, de cugetări-kitsch./ Drept urmare multă vreme și eu am disprețuit aforismele în general, mergând pe urmele lui George Topîrceanu care, într-o poezie satirică, reproducea o „cugetare” dintr-un imaginar album al unei domnișoare: „Amorul e un lucru foarte mare”… „și iscălește: Guță Popândău”. / Dar l-am descoperit, încă dinainte de 1989, pe Valeriu Butulescu, și am fost entuziasmat. L-am citit de-a lungul timpului cu nesaț. Multe dintre aforismele lui le pot reproduce din memorie. (…) Ce concizie elegantă! Ce umor nebun! / Știe cineva unde se află în acest moment Valeriu Butulescu? Vă spun eu: în China. Și anume la cea de-a 24-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Beijing (BIBF), la care România este prezentă pentru a treia oară consecutiv cu un stand național organizat de Institutul Cultural Român (prin Centrul Național al Cărții și Institutul Cultural Român de la Beijing). / La standul României vor fi expuse ultimele apariții editoriale românești în limba chineză, cărți și albume. Printre ele, „Aforisme” de Valeriu Butulescu (ediție engleză-chineză, China Publishing Group și Editura Zhongyi). / De asemenea, lui Valeriu Butulescu i se va juca, în cadrul Târgului, piesa de teatru INFINITUL BRÂNCUȘI cu concursul actorilor Teatrului „Ion D. Sârbu” din Petroșani.
Prof. dr. ZENOVIE CÂRLUGEA
Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova
