Un punct de vedere şi o completare cu caracter istoric:La cântecul baladesc “COJINE MUMĂ, COJINE”

Referitor la bocetul “Cojine – Mumă, Cojine”, respectiv studiul etno – folcloric al domnului Al Doru Şerban, acesta categoric rămâne absolut interesant şi personal consider, că doar varianta regretatului Ion Dolănescu va înfrunta timpul.

Şi o să ne explicăm şi de ce? În primul rând că arta nu operează emoţional cu elemente concrete, iar când o face, de regulă, o face cu rezultate discutabile ca pronfuzime şi durată. În versurile şi respectiv varianta lui Ion Dolănescu, nu mai contează că pe pădurarul Vârtejan îl cheamă în realitate Vasile Gh. Grama, iar pe hoţul de lemne, Ion Mărunţelu. Aici operează o întâmplare nefericită a unui biet om sărac de etnie rromă, care moare pe nedrept, strivit însăşi de pluta ce vrea s-o prelucreze pentru a-şi hrăni copiii şi familia. Deci o faptă bună, o activitate omenească onestă, se transformă precum în baladele clasice, într-o nenorocire sub satârul nemilos al destinului omenesc. Şi evident aşa va rămâne în conştiinţa publică, întrucât e neverosimil să-l faci pe Cojin un haiduc, când el de facto a fost în realitate un infractor de drept comun, întrucât astăzi şi nici atunci, nu se putea vorbi de practici “haiduceşti”, fără să nu arunci o umbră asupra realităţilor ce venerează cinstea şi adevărul peste tot în lume.

Dar întâmplarea, ca mişcătoare de destine omeneşti a operat impecabil şi-n cazul tragediei de la Buduhala Gorjului. Pentru că nici “Vârtejeanu” nu era un căpcăun din poveste, cum nici “Codin” vreun erou de baladă, apărător al unor interese mai generale. O dovedeşte simplu şi faptul că brigadierul silvic Vasile Gh. Grama din satul Găvăneşti, nu apela la rigorile legii atunci când căuta să-i tempereze pe aceşti oameni săraci în privinţa datului “iamei” prin pădurile din preajma satului Buduhala, şi nici Ion Mărunţelu evident, nu organiza adevărate jafuri în aceste păduri, doar întâmplarea făcând ca atunci acesta să fie însoţit de câteva zeci de consăteni. De altfel tot întâmplarea a condus şi la omorârea lui, întrucât după câte ştim brigadierul silvic Vasile Grama, nici nu era înarmat, arma fiindu-i aruncată în mâini de colegul pădurar care-l însoţea (Opriţa, parcă-l chema), ca să-l sperie pe Mărunţelu ce devenise foarte curajos cu zeci de confraţi în spate. Normal, având în mână o armă cu câteva cartuşe se vorbea chiar de un singur cartuş, un om cu experienţa lui Grama, nu putea provoca dezlănţuirea care a urmat. Trebuiesc văzute piesele dosarului şi rechizitoriul, întrucât pe atunci părea verosimilă explicaţia, că Vasile Gh. Grama, zis “Vârtejanu” după un patronimic sau poreclă de familie, de fapt a tras să-l sperie pe infractor, însă terenul şi balistica armei i-ar fi jucat un nefast renghiu şi lui şi bietului Codin. Deoarece victima a fost lovită în frunte, ţintă deloc preferată de orice trăgător experimentat, când este în faţa unui atac iminent. Mă rog, actele de la dosar nu sunt secrete, adevărul reţinut de instanţă fiind, cum se ştie, de partea brigadierului agresat, astfel că, oricum ai lua-o, transfigurată artistic de inegalabilul Ion Dolănescu, credem că va fi cea care va intra definitv în folclorul românesc, alături nu de Ion Mărunţelu, nici chiar de “Codin”, ci de nedreptăţitul de soartă “Cojin” strivit tragic ca-n baladele şi basmele româneşti, de însăşi speranţa ce şi-o alesese, să-l mântuiască de sărăcie… Oricum, arta, cum vedem, şi-a ales fericit ce i-a plăcut din această neplăcută tragedie, grăind printre altele, cu mijloacele specifice, că se cuvine ca şi faptul istoric să intre în adevărul său, întrucât dacă Ion Mărunţelu s-a observat că are totuşi un nume şi pronume concret, în ceea ce-l priveşte pe brigadierul silvic Vasile Gh. Grama, acesta în studiul publicat, impunea cel puţin un tratament similar, situaţie ce am intenţionat s-o lămurim noi în cele de mai sus, fără a eclipsa, bineînţeles, în vreun fel, esenţa cercetărilor desprinse din el, scriitorul şi etno – folcloristul gorjean Al Doru Şerban, fiind indiscutabil o reală autoritate în materie, iar profesoara Paulina Cornoiu, o pasionată culegătoare de folclor gorjenesc.

I.D. Sicore