Un pugilist de la CSM Târgu Jiu se luptă pentru un loc la Europene

81

Pugilistul Alexandru Sulea va reprezenta CSM Târgu Jiu la turneul internațional de box ,,Centura Moldovei”, de la Iași. Sportivul va intra în ring la categoria 86 de kilograme. Competiția se desfășoară în perioada 3-8 septembrie 2024 și se adresează categoriilor de vârstă Tineret și Seniori U22 masculin. Întrecerea pugilistică va avea loc la Sala Polivalentă din Iași şi va aduna la start cei mai buni pugilişti din ţară la aceste două categorii de vârstă. Antrenorul lui Alex Sulea, Petrișor Gănănău, spune că sportivul gorjean are ca obiectiv clasarea pe podium, etapa din Moldova fiind criteriu de selecție pentru Campionatul European. ,,Am încredere că Alexandru Sulea va face un turneu foarte bun. El vrea să confirme trendul ascendent pe care se află în ultimii ani. S-a pregătit foarte bine şi noi sperăm să se întoarcă cu o medalie de la acest turneu. Sper ca Alexandru să fie la capacitate maximă la Iași, pentru că este un turneu foarte important, în urma căruia poate fi convocat la lotul național. Eu am încredere în el și cred cu tărie că poate să facă o figură frumoasă. Ne bucurăm că participăm la o astfel de competiție puternică, unde reprezentăm CSM Târgu Jiu, și vreau să-i mulțumesc pe această cale domnului director Robert Bălăeț, pentru că este alături de noi și ne sprijină”, a declarat Gănănău pentru csmtargujiu.ro.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here