Un profesor de la Școala Gheorghe Tătărăscu din Târgu-Jiu a divulgat subiectele de la Evaluarea Națională! Polițiștii i-au făcut dosar penal

7824

Profesorul de sport Aurel Chelea, membru în comisia de examen pentru Evaluarea Națională 2020 de la Școala Gheorghe Tătărăscu din Târgu Jiu a făcut publice subiectele date astăzi elevilor, la câteva minute după ce s-au deschis plicurile. Profesorul le-a fotografiat și le-a publicat pe pagina sa de Facebook și le-a distribuit pe what app-ul școlii la ora 9.08. A fost reclamat la poliție iar polițiștii, confirmă IPJ Gorj, i-au făcut dosar penal pentru abuz în serviciu. Profesorul și-a șters mesajul dar degeaba, poliția se află în centrul de examen, alături de reprezentanți ai Ministerului Educației.

Profesorul, cercetat disciplinar! 

,, La data de 15 iunie a.c., ora 09:15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizati de către un reprezentant al unei unității de învățământ din Municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că, un bărbat, de 39 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, profesor în cadrul unității școlare, în timp ce se afla în comisia de supraveghere a examenului de evaluare, desfășurat în incinta școlii, în calitate de profesor asistent, ar fi fotografiat subiectele examenului și le-a postat pe grupul de comunicare (Whatsapp) al unității de învățământ.
În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de abuz în serviciu”, a transmis IPJ Gorj.

1 COMENTARIU

  1. Trebuie să fi fost cel puțin dobitoc și inconștient de a făcut tâmpenia asta!
    Ar trebui suspendat definitiv de la a participa la aceste examene + sancțiune pecuniară. Este inadmisibil să faci așa ceva!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here