Un octogenar fără un picior, refuzat la racordarea cu apă! Autoritățile din Berlești refuză să ia în calcul cererea pensionarului

2899

Motorga Vasile de 80 de ani din Lihulești, comuna Berlești, se roagă de o săptămână de autoritățile locale să-l racordeze și pe el la rețeaua de apă. Omul are un handicap, deoarece și-a pierdut cu picior cu trei decenii în urmă și îi este greu să se deplaseze la grupul social făcut în curte. Pensionarul și-a făcut baie în casă, știind că are conducta de apă la poartă și oricând se poate racorda. Acest lucru s-a dovedit însă imposibil, pentru că are și apometru, și cerere pentru racordare la Primăria Berlești, iar autoritățile refuză să-i ia în calcul, motivul fiind că vecinul bătrânului ar fi băgat un furtun pe aceeași gaură de traversare a drumului. Demersul vecinului, care este racordat, nu are însă nicio legătură cu conducta pensionarului.

Pe strada pe care locuiește Vasile Motorga, toți vecinii omului care au solicitat asta la primărie au fost racordați la conducta de apă, având astfel apă și canalizare. Mai puțin pensionarul de 80 de ani a cărui cerere a fost pusă la păstrare, pentru că primarul ar fi într-un clinci cu vecinul omului, Călcioiu Alexie.
Vecinul recunoaște că i-ar fi spus primarului Berlescu că nu l-a votat și nu îl votează, motiv pentru introducerea furtunului pe sub stradă, deși acesta nu e racordat, este folosit drept pretext împotriva pensionarului, care vrea apă în gospodărie. Pe 29 aprilie, după terminarea programului, administratorul Gospober Berlești împreună cu un angajat de pe buldoexcavator au venit la Motorga Vasile pentru a verifica, prin săpare, conducta din partea opusă a rețelei, nicidecum să racordeze bătrânul la rețeaua de apă.

Firmă neautorizată, la racordări
Surprinși de Lihu Iustin, consilier local, cei de la Gospober au fost întrebați, dacă sunt autorizați sau nu să facă racordări la rețeaua de apă. Respectivii, potrivit alesului local, ar fi recunoscut că nu sunt autorizați să facă astfel de lucrări, motiv pentru care li s-a cerut să părăsească zona și să vină în locul lor o firmă autorizată.
,,Mi se pare inuman că autoritățile locale nu iau în calcul solicitarea acestui pensionar, fără un picior, pentru răfuieli personale. Nu înțeleg de ce autoritățile știu că numeroși cetățeni s-au legat deja la conductă, fiind ajutați de cei de la Gospober a CL, pentru acest cetățean, care plătește taxe și impozite, acest lucru a fost ignorat și chiar refuzat. Apa, în aceste momente de pandemie, este o utilitate mai mult decât necesară cetățenilor, nicidecum aceștia să fie tăiați de la această utilitate”, a declarat consilierul Iustin Lihu.La locuința lui Motorga va fi adusă o firmă autorizată de Aparegio, vineri, ca să facă racordarea, spune consilierul care sfătuiește toți cetățenii comunei, aflați în aceeași situație să apeleze la o firmă autorizată, întrucât costurile sunt mult mai mici decât prin intermediari, și să nu mai accepte racordarea prin Gospober, care nu este autorizată și riscă să fie amendat de Inspectoratul în Construcții.
ANAMARIA STOICA

1 COMENTARIU

  1. Nu mai sunt alte instituții de a rezolva prolema omului decât presa!?Atunci,să vină presa să rezolve păsul omului.De ce este administrația locală?

Dă-i un răspuns lui Proletaru Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here