Un nou val de caniculă! Urmează „zile de foc”!

832

Meteorologii anunță temperaturi de 40 de grade Celsius, la umbră, în multe din zonele țării. Prognoza lor arată că valul de caniculă va lovi pe la jumătatea săptămânii.

Căldura sufocantă se întoarce. Meteorologii anunţă caniculă în următoarele zile, iar vijeliile puternice îşi fac din nou simţită prezenţa, începând cu nordul ţării şi zona montană.

Luni, 26 iulie, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară în Câmpia de Vest şi în sud-vestul Olteniei, unde şi disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi pe suprafeţe mici ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice, după-amiaza la munte şi în extremitatea de nord-vest a teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în vestul teritoriului, anunță ANM.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse 27 şi 36 de grade, iar cele minime se vor încadra între 14 şi 24 de grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei spre 10 grade.

Începând de marţi, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară în regiunile vestice, sudice şi pe arii restrânse în rest, iar disconfortul termic va fi accentuat. De joi, probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice va fi mai mare în zona montană, iar spre sfârşitul intervalului şi în jumătatea de nord a teritoriului.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here