Un nou spectacol de teatru de păpuși pentru micii gorjeni

998

Actorii păpușari de la Școala Populară de Artă Târgu-Jiu sunt pregătiți să-i încânte, din nou, pe micii gorjeni, de această dată cu o piesă intitulată ,,Șoricelul mofturos”. Spectacolul se va desfășura în această dimineață, începând cu ora 10.30, la Teatrul de Vară din Târgu-Jiu. Dacă vremea nu va ține cu organizatorii, evenimentul va fi amânat și reprogramat ulterior.

,,Șoricelul mofturos” este descrisă ca fiind o piesă distractivă și antrenantă, ce îi va încânta, mai mult ca sigur, pe toți cei prezenți. Din distribuția piesei, regizată de actrița Cornelia Diaconu, fac parte actorii păpușari Daniela Rednic, Liliana Uscătescu, Adelina Popescu, Alina Mornea și regizată de actrița Cornelia Diaconu. Intrarea este liberă, dar spectatorii trebuie să respecte măsurile de siguranță în vigoare. ,,Rândurile pe care spectatorii vor putea sta vor fi semnalizate prin marcaje de culoare VERDE. În cadrul rândurilor marcate pentru spectatori, distanța față de următorul spectator sau grup de spectatori, aparținând aceleiași familii, va fi de trei scaune (echivalentul a doi metri). Accesul în incinta Teatrului de Vară se va face pe poarta principală – strada Vasile Alecsandri, nr.53, iar ieșirea se va realiza pe poarta secundară – spatele Casei de Cultură. Dacă prezentați simptome de răceală, strănut, tuse, vă rugăm să rămâneți acasă. De asemenea, vă rugăm să aveți mască și să respectați măsurile de siguranță și distanțare socială”, transmit reprezentanții Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.