Un nou sistem de iluminat, modern, la CNSH Târgu-Jiu

1580

Un nou sistem de iluminat la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu-Jiu. Investiția a fost realizată cu bani de la bugetul local.

„După cum am mai precizat, toate unitățile de învățământ din Târgu Jiu beneficiază de investiții importante, iar «Spiru Haret» a intrat într-un amplu proces de reabilitare și modernizare.

A venit rândul sistemului de iluminat, fiind înlocuită întreaga rețea. Au fost amplasați 30 de stâlpi cu lămpi moderne, pe baza de led. Am avut, bineînțeles, în vedere reducerea costurilor pentru energia electrică.

Vor urma căminul, cantina și sala de sport, iar clădirea în care au loc cursurile a fost deja reabilitată printr-un proiect în valoare de 8 milioane de lei, prin PNDL.

În cazul iluminatului, vorbim de o investiție în valoare de peste 350.000 lei, de la bugetul local, investiție care în cifre înseamnă 785 de metri de cablu, 30 de stâlpi metalici ornamentali, 30 de lămpi de iluminat și 785 de metri de platbandă.

Facem precizarea că am luat din timp toate măsurile necesare pentru reducerea costurilor cu energia, iar investițiile noastre prevăd cu prioritate acest aspect”, a transmis primarul Marcel Romanescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.