Un nou pod de cale ferată, realizat la Romaneşti

292

În cursul zilei de ieri a fost montat noul pod de cale ferată din cartierul Romaneşti. Această lucrare face parte din proiectul de modernizare a drumului de rocadă al municipiului Târgu-Jiu. Odată cu realizarea acestui obiectiv, traficul greu va fi scos din oraş, maşinile de mare tonaj ocolind inclusiv cartierul Romaneşti.

Lucrările pentru modernizarea drumului de rocadă al municipiului Târgu-Jiu sunt în stadiu avansat. Execuţia acestora a fost prinsă în Programul Operaţional, iar modernizarea acestui traseu are o valoare de 400 de miliarde ROL, şi presupune modernizarea a 13 kilometri, realizarea a cinci sensuri giratorii şi lărgirea podului de cale ferată din zona Romaneşti aşa încât circulaţia din drumul naţional către partea de nord a municipiului să se desfăşoare în condiţii normale. „În municipiul Târgu-Jiu se execută una dintre cele mai mari lucrări cu o finanţare de circa 400 miliarde lei vechi; este vorba despre modernizare drumului de rocadă, lucrare începută acum doi ani de zile, care se referă la modernizarea în totalitate a drumului de rocadă, ce se desprinde de undeva din această zonă a podului de cale ferată, DN 66. Sunt două tronsoane noi, care se adaugă la drumul existent, prin incinta CET-ului, apoi strada Termocentralei, strada Barajelor până în partea de nord a Târgu-Jiului – Bulevard Ecaterina Teodoroiu, strada Ciocârlău, Drumul Naţional, Drumul Judeţean. Tot din acest drum de rocadă se desprinde un alt tronson, tronsonul 7, care reprezintă legătura dintre DN 66 cu DN 66 D, cel de Baia de Aramă”, a precizat Marius Ionescu, director tehnic al Primăriei Târgu-Jiu.

Podul de cale ferată, lărgit la 13 metri
În cursul zilei de ieri s-a montat noul pod de cale ferată de la Romaneşti. Acesta a fost lărgit, lucru necesar pentru a se putea face selecţia traficului greu de cel uşor, după cum a explicat Ionescu: „la ora actuală nu găsim în partea de sud, la kilometrul 0, unde podul de cale ferată, s-a lărgit până la o lungime de 13 metri, în aşa fel încât din acest punct să se poată selecta traficul greu şi cel uşor, scopul final fiind acela de a evita în totalitate traficul greu din municipiul Târgu-Jiu; deci prin cartierul Romaneşti nu va mai tranzita traficul greu. Totodată, trebuie spus că această intersecţie este corelată cu celelalte două drumuri ocolitoare de care va beneficia în scurt timp municipiul Târgu-Jiu. Este vorba despre o lucrare mare, de peste 100 milioane euro; în perioada decembrie-ianuarie se va semna probabil contractul, astfel încât în următoarele 36 de luni la acest drum de rocadă să se adauge şi celelalte două tronsoane ocolitoare ale Târgu-Jiului, drumul de rocadă rămânând după aceea un drum de incintă al oraşului”.

13 kilometri de drum, pe fonduri europene
Drumul de rocadă are o valoare de 400 de miliarde ROL şi presupune modernizarea a 13 kilometri, realizarea a cinci sensuri giratorii care echivalează 1,5 kilometri. „Drumul are o lungime de 13 kilometri, inclusiv echivalând sensuri giratorii 1,5 kilometri. La sfârşitul acestei luni lucrarea se va finaliza, se va convoca comisia de recepţie şi în luna decembrie vom închide una dintre cele mai mari lucrări din cadrul planului integrat, unde în afară de această lucrare mai sunt accesate circa 40 milioane euro pentru celelalte obiective de investiţii: centrele sociale – pentru bătrâni, pentru tineri, pentru persoane cu handicap, cele două pachete de străzi ce urmează a fi finalizate, aşa încât să putem trece la următoarea etapă, iar prin strategia de dezvoltare a oraşului să putem accesa un nou plan integrat şi să facem o absorbţie de fonduri europene. Pot să spun că finanţarea este realizată din fonduri europene 98%, 2% bugetul local”, a spus Marius Ionescu, director tehnic al Primăriei Târgu-Jiu. Astfel, autorităţile locale din municipiul Târgu-Jiu se pot mândri cu investiţiile realizate, multe dintre acestea prinzând contur, altele fiind în prag de finalizare, spre bucuria cetăţenilor care beneficiază în mod direct de toate aceste proiecte.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here