Un nou exercițiu de alarmare publică în Gorj

421

Ieri dimineață, de la ora 10.00, timp de o oră, au sunat, din nou, sirenele în județul Gorj. Pompierii au verificat dacă funcționează sistemele de avertizare a populației. La nivelul județului sunt 179 de sisteme de alarmare, dintre care 50 în municipiul Târgu-Jiu. La ultimul exercițiu au fost verificate 56 de echipamente, din care patru fie nu s-au auzit suficient de tare, fie nu au funcționat deloc.
„Pentru obţinerea unor date reale privind starea de operativitate a echipamentelor dedicate de avertizare/alarmare a populației şi gradul de acoperire acustică, precum şi pentru antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale şi pregătirea populaţiei prin cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă organizează şi desfăşoară antrenamente pentru verificarea funcţionării sirenelor de alarmare publică, prin acţionarea acestora în zona de competenţă, începând cu luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul 10.00-11.00”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Într-o situaţie reală, cetăţenii sunt sfătuiți să rămână calmi, să fie pregătiţi pentru evacuare şi să pună în aplicare măsurile dispuse pentru adăpostire. De asemenea, trebuie să respecte mesajele transmise de autorităţi pe posturile de radio şi televiziune. Pentru cei ce se găsesc la locul de muncă se întrerupe lucrul, se acţionează cu calm, fără a produce panică, se întrerupe iluminatul exterior şi interior, se ocupă cât se poate de repede locul în adăpost, conducătorii mijloacelor de transport sunt obligaţi să se oprească imediat, să deschidă uşile, să deconecteze mijlocul de transport de la reţeaua electrică de contact şi, în urma pasagerilor, să se grăbească spre cel mai apropiat adăpost, să asculte şi să execute măsurile stabilite de organele abilitate. Pentru cei care se află acasă sfatul este să oprească gazul, se deconectează aparatele electrice şi sursele de iluminat, se stinge focul în sobe, se îmbracă copiii. ”Se anunţă vecinii, dacă nu au auzit semnalul, se ia trusa sanitară, documentele de identitate, rezerva de apă şi alimente şi se intră cât mai repede în locurile de protecţie, sau dacă nu sunt, în adăposturi naturale”, susțin pompierii.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here