Un nou eșec în justiție al unui fost director din CE Oltenia, în încercarea de a scăpa de închisoare!

2819

Fostul director al Diviziei Miniere a CE Oltenia, Daniel Antonie, condamnat, deja, definitiv, la 3 ani de închisoare cu suspendare și, pe fond, într-un alt dosar, la 4 ani de închisoare cu executarea pedepsei, a eșuat, în încercarea sa de a convinge justiția că fapta pentru care a primit prima condamnare a fost dezincriminată. În aceste condiții, lui Antonie nu i-a mai rămas decât o săptămână pentru a aștepta decizia Curții de Apel Craiova care-l poate salva sau trimite la închisoare.

Tribunalul Gorj a respins, pe 18 iunie a.c., contestația la executare formulată de Daniel Antonie, fostul director al Diviziei Miniere a CEO, prin care solicita ca instanța să constate că a intervenit o lege penală nouă care dezincriminează abuzul în serviciu, faptă pentru care acesta a fost condamnat, definitiv, la 3 ani de închisoare cu suspendare.
E vorba despre dosarul în care fostul manager al CEO, Laurențiu Ciobotărică, fosta șefă a Direcției legislație din cadrul companiei și Antonie, au fost acuzați că i-au acordat, illegal, o compensație financiară, ex-directorului Direcției Energie, Aurel Medințu.Pedeapsa primită în această cauză de Daniel Antonie a cântărit greu în decizia magistraților care l-au judecat, ulterior, într-un dosar instrumentat de DNA. În actul de inculpare, procurorii anticorupție au arătat că: ,,în perioada octombrie 2013 – martie 2014, inculpaţii Antonie Daniel şi Ghimiş Vasile, în calitate de directori în cadrul Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA, au dispus, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniul achiziţiilor publice, achiziţionarea de la două firme (printre care şi SC TFR Teminvest SRL) controlate de inculpaţii Giurcău Daniel Sever şi Temelie Florin, la preţuri supraevaluate, a unui număr de 272 furtunuri pentru stingerea incendiilor şi 170 truse sanitare de prim ajutor. În acelaşi context, pe de o parte, ,,ajutorul’ acordat de inculpaţii Temelie Florin şi Giurcău Daniel Sever a constat în depunerea de oferte pentru produsele respective, în numele societăţilor pe care le administrau, la preţuri supraevaluate de circa şase-şapte ori faţă de preţurile lor de achiziţie”, se arată în comunicatul DNA.În octombrie, anul trecut, Tribunalul Gorj l-a condamnat pe Daniel Antonie la 4 ani de închisoare cu executare. Având în vedere că fostul director avea deja o pedeapsă, rămasă definitivă, de 3 ani cu suspendare, judecătorii i-au aplicat o pedeapsă cu executare de 3 ani, la care i-au adăugat un spor de 1 an, reprezentând o treime din pedeapsa inițială. Pe 2 iulie a.c., Curtea de Apel Craiova judecă apelul declarat de fostul director, însă în condițiile în care nu a reușit să scape de prima condamnare, șansele lui Antonie de a evita închisoarea sunt extrem de mici.
George Constantin

1 COMENTARIU

  1. Sa se duca futui gura masi de bulangiu ca a facut destul rau in primul rînd ralucai si familiei si in al 2 rînd mineritului ca a furat de a facut 2 vile hoțul.gata ia ajuns .4 ani nu l mai vedem.am eu grijă de doamna bejat pînă vii puscariasule

Dă-i un răspuns lui Dan Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here