Partidul Social Democrat are un nou consilier local în comuna gorjeană Borăscu. Mandatul lui Dumitru Grecu a fost validat, săptămâna trecută, de Judecătoria Motru.
„Admite cererea formulată de UAT – Comuna Borăscu, jud. Gorj. Dispune validarea mandatului de consilier local în Consiliul Local al com. Borăscu, judeţul Gorj, pentru domnul Grecu Dumitru, propus de Partidul Social Democrat. Prezenta încheiere se comunică Prefectului Judeţului Gorj și secretarului UAT – Comuna Borăscu. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Motru”, a decis instanța, pe 28 februarie.
Postul de consilier local a devenit vacant la sfârșitul anului 2023.
I.I.