Un nou concurs pentru directorii de școli. 13 posturi vacante în Gorj

1320

Nu toate posturile de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar s-au ocupat prin concurs, așa că va fi organizată o a treia etapă, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. În Gorj, 13 posturi de directori și directori adjuncți vor fi ocupate în continuare prin delegație.

Noii directori și directori adjuncți, care au câștigat posturile prin concurs, vor începe munca din 18 aprilie. În cea de-a doua etapă a concursului, 39 de profesori au obținut un post de director sau director adjunct, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Au rămas neocupate 13 posturi, opt dintre acestea fiind de director.

Directori cu delegație
Cei 13 directori vor ocupa posturile prin detașare în interesul învățământului. Posturile de director neocupate prin concurs sunt la Liceul Teologic Târgu-Jiu, Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Motru și la școlile gimnaziale din Câlnic, Căpreni, Ciuperceni, Dănești (nr. 1), Motru (nr. 2) și Slivilești.
Mai sunt vacante cinci posturi de director adjunct la liceele tehnologice din Baia de Fier, Motru, Roșia de Amaradia și Turceni (2 posturi).

Vrea corectare digitalizată
La nivel național au rămas neocupate 20% dintre posturile scoase la concursul de directori de școli, în urma celor două etape.
„Urmează o nouă etapă a concursului, în cel mai scurt timp va fi anunțată perioada când se va desfășura”, a anunțat ministrul Sorin Cîmpeanu, care a precizat că trebuie îmbunătățită organizarea probei scrise, încât să se folosească tehnologia, „iar corectarea digitalizată poate evita interpretări și acuze”.
Ministrul a apreciat faptul că un candidat a putut face opțiunea unității de învățământ abia după proba scrisă, însă spune că „e nevoie de îmbunătățirea comunicării între unitățile de învățământ și candidați. Aceștia din urmă trebuie să știe bine probleme școlii”.
Cât despre salarizare, ministrul Educației a recunoscut că un director ar trebui să aibă cel mai mare salariu din unitatea de învățământ, după modelul rectorilor în universități.

O nouă funcție de director
În școli ar urma să fie înființată o nouă funcţie, cea de director administrativ, care să fie o punte de legătură cu autoritatea locală. „Directorul administrativ va trebui să se ocupe strict de probleme administrative, de consolidare a legăturii cu primăria, cu autoritatea locală şi să sprijine bunul mers al personalului nedidactic şi didactic auxiliar din şcoală, precum şi legătura cu comunitatea locală. Partea administrativă e bine s-o lăsăm celor care au într-adevăr înclinare şi competenţă către management de acest tip. În şcoli, procesul educaţional este primordial, partea administrativă trebuie să susţină acest obiectiv principal, de aceea, repet, directorul administrativ va fi atâta vreme cât respectă planul managerial al directorului şcolii”, a mai spus Cîmpeanu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here