Un nou chirurg pediatru la Spitalul Județean

233

Dr. Isabella Mainerici a promovat examenul pentru ocuparea postului de medic specialist chirurgie pediatrică la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu și va începe activitatea în curând în cadrul Secției Chirurgie Generală II.

Absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Titu Maiorescu” București, dr. Mainerici a urmat rezidențiatul la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie” din București. A obținut certificatul de medic specialist în începutul anului 2023 și a activat atât în mediul privat, cât și la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”.

Totodată, dr. Mainerici a absolvit cursuri în tehnici moderne de bază în chirurgia laparoscopică și ultrasonografie generală, având atestat în ambele specialități. Este membră a Societății Române de Chirurgie Pediatrică și a Societății Europene de Chirurgie Pediatrică Endoscopică (ESPES).

„Dr. Mainerici Isabella este un medic dedicat să ofere cea mai bună îngrijire medicală micilor pacienți; este un doctor empatic, cu experiență și mereu atent cu pacienții săi. De-a lungul anilor, la Spitalul „Marie Curie” și nu numai, a ajutat sute de copii să-și recapete sănătatea și să crească fericiți și împliniți.

Chirurgia pediatrică joacă un rol esențial, ajutând la depistarea și tratarea problemelor chirurgicale ale copiilor la timp, iar tratamentul prompt și corect face diferența în evoluția sănătății micuților pacienți”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

 

1 COMENTARIU

  1. Prea suna a reclamă! Plus ce e aia Facultate de Medicina la Titu Maiorescu? De ce nu la Herculane? Cineva de la o facultate mai de Doamne-ajută nu s-a găsit?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.