Un nou ales local, la Săcelu

2881

Partidul Național Liberal are un nou consilier local la Săcelu. Este vorba despre Marius Miron Pîrcălăbescu, mandatul acestuia fiind validat săptămâna trecută de către Judecătoria Novaci.

„Admite cererea privind propunerea de validare formulată de Secretarul General al comunei Săcelu. Validează mandatul pentru funcţia de consilier local al Consiliului Local al Comunei Săcelu, obţinut de supleantul Pîrcălăbescu Miron Marius, candidat al Partidului Național Liberal. Dispune comunicarea încheierii de îndată Prefectului judeţului Gorj şi Secretarului General al comunei Săcelu. Executorie. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Novaci”, potrivit sentinței din 13 septembrie. Pîrcălăbescu ocupă locul lăsat liber de un fost coleg de partid. „Instanța constată faptul că, prin ordinul nr 212 din data de 24.02.2022, emis de Instituţia Prefectului Judeţul Gorj, s-a constatat încetarea de drept a mandatului de consilier local al domnului (…), începând cu data de 24.08.2022, ca urmare a pierderii calității de membru al partidului pe lista căruia a fost ales, declarându-se vacant locul deținut în consiliul local al comunei Săcelu”, potrivit documentației. Consiliul Local Săcelu este format din 9 membri, trei de la PNL, doi de la PSD și câte unul de la USR-PLUS, PMP, Pro România și ALDE.
I.I.