În piesa „Potopul” a lui Gheorghe Truță avem de-a face cu o abordare solară concepută printr-o încifrare ca o ghicitoare „estrelara” a deloc labirinticei, dar spiralatei, în viziunea autorului, probleme a potopului. Sau mai bine-zis, „potopul” în sine este fundalul roz-gri pe care un „pictor” iscusit, cum se dovedește Gigi Truță, așează mai întâi câteva idei: iubirea nu are preț, matematica e artă, școala este Arca lui Noe, cu siguranță, nu numai pentru copii români, fiind o nevoie continuă a individului de a se raporta la principiile lumii (numărul de aur, doi e număr prim, dar și par, Spirala lui Fibonacci). De aceste adevăruri le-aș spune, matematica nu duce lipsă, dimpotrivă, eu însămi cred că dacă n-ar fi teorema lui Pitagora nu aș putea să dorm în siguranță. Camera mi-ar cădea în cap cu toți vecinii de deasupra, fiindcă locuiesc la parter. Ce sunt… Principiile?! Ceva pe care e proptit Universul. Sub fiecare „Principiu” stă câte un număr prim. Doar sub „Doi” e … „Nimic”. Însă… „Căsnicia” pare a fi ipostazierea unui „Doi” care, în săptămâna oarbă, prin săgeata lui Dumnezeu face urâta – frumoasă… ,,se dă de trei ori peste cap… îi zboară pălăria de cotoroanță… și-și pune voal de „Cosânzeană!”.
Iubirea rămâne o luptă cu toată lumea. O luptă în care înving numai cei puternici. Astfel profesorul de mate, deținătorul secretului despre numărul de aur se luptă cu argumentele profesorului de religie: „Într-un roman poți citi orice năzbâtie… Adevărul despre Lume e scris în singura Carte… din care am și dat examene, pe capitole… așa că, garantez: la bordul corabiei lui Noe n-a fost nicio Esthel și nicio Yolan!”.
Deși atras de frumusețea profei de engleză, la sfârșitul piesei, profesorul de matematică, precum Făt Frumos, va vedea pe Cenușăreasa lui, chiar dacă are aer vetust: poartă o imensă pălărie ce ascunde aproape cu totul fața mică, de potârniche rătăcită pe câmpii. O găsește pe Estrela lui, văzând-o, prin argumentația spiralei, mai valoroasă decât giulgiul din Torino, pentru ea, fiind pierdută din Arca lui Noe tocmai la Roșia Montana, fiind posibile declanșări de războaie. La Roșia noastră sămânța de scandal e dintotdeauna. Aici e și primul izvor de drept românesc.
Plângând soarta cadrelor didactice marcate de grava problemă demografică a României, ălora micii din Roșia… pe rază de o sută de kilometri cu două-trei școli, autorul ne asigură că profesorii aduc lumină-n capetele copiilor. Autorul merge împotriva vremurilor globalizatoare și reiterează, prin scriitura sa, ideea că Arca lui Noe pentru copii români tot învățătura rămâne (nu cum am auzit că se spune despre elevii buni: sunt casetofoane sau papagali, că doar n-au inventat teorema lui Pitagora!), tezaurul nesecat pe care îl pot aduna este prietenia și aurul care înnobilează acest tezaur este iubirea. Iubirea este „Cumințenia Pământului”. Și ce e „Cumințenia Pământului”? E o bătrână cu sânii lăsați, neapărat bârfitoare (că la horă băiatul lui cutare s-a uitat la fata lui cutare, dar fata lui cutare…), dar care păzește iubirea. „Cumințenia Pământului” păzește iubirea „Și dacă dragostea-i tot ce ai, Să știi că ești c-un picior în rai, Și mai bogat decât te credeai”.
Întoarcerea la morală, la iubire și la școală sunt mizele piesei „Potopul”.
Și pentru că Roșia Montană este aurul ce trebuie apărat, atunci scriitorul Gheorghe Truță se întrupează într-un cavaler al zilelor noastre, luptător în numele iubirii. Și iubirea are reguli precum turnirurile cavalerești, deși se spunea că în război și în dragoste totul este permis. O regulă este însăși aceea de a ascunde-o de ochii răilor, astfel că răii vor prinde de veste prea târziu pentru a mai putea-o distruge. În divinația adresată Estrelei pentru a intra într-un trup, tocmai aceea în care este iubirea față de proful de mate striga mai încet. Aurul este în noi. Și spirala asta, ca și infinitul sunt defecte românești, necum labirintul. În acest sens, că matematica nu e știință, ci artă, ne mai demonstrează și profesorul de matematică Gheorghe Truță, readucând la suprafață o problemă actuală a societății umane, nu numai românești, care domină nu numai în învățământ, ci pretutindeni: dezordinea, lipsa obiectivelor și priorităților, ceea ce cândva a definit Peter Drucker ca fiind deviaționismul funcțional:
PROFU’ DE MATE: Matematica nu e știință!
PROFU’ DE RELIGIE: Dar ce e, păcatele mele?!
PROFU’ DE MATE: Artă!
PROFU’ DE RELIGIE: Totuși… nu Matematica a făcut Lumea… ci Bunul Dumnezeu…
Gheorghe Truță se alătură, într-un mod chiar pe picior de egalitate, predecesorului Ion Barbu. Minciogul pe care îl concepe și modul în care își aduce iubirea în viață ne arată că este permisă orice acțiune pentru a nu lăsa viața nu fără sare și piper, ci chiar fără viață. Viața este iubirea așa cum Dumnezeu este iubire.
Despre modul de realizare numai de bine: un subiect transmodernist autentic, căsătoria, tratat în cel mai neaoș mod postmodernist.
O vară cu spor, domnul Gigi Truță și confirmați: spirala este de la Jiul ce trece prin orașul dumneavoastră, cel din hărțile, lui Ptolemeu, Nicolaus Cusanus (1490), Ortelius, Mercator, W&Blaeu, G. Von Schagen din 1729, Petr. Kaerius (1620) și Cantelli de Vignola (1686), C.T. Lotter (1722), Covens &Mortier, precum și de către Sanson (1695), în harta stolnicului Cantacuzino, hărțile lui Marsili (1726), G. Delisle ? Așa o fi Jiul în județul Hunedoara? La Gorj ajunge …coloană.
Cum spunea poetul…se face coloană sau altceva, mult mai înalt și mult mai curând…
Victoria Stolojanu-Munteanu
