Un jandarm din Gorj a căzut într-o râpă din Munții Parâng. Eforturi pentru salvare

1629

Un jandarm din cadrul IJJ Gorj s-a dezechilibrat și a căzut, ieri, într-o râpă din zona Parângul Mare. El era în drumeție alături de un alt jandarm, care a reușit să coboare de pe munte și să anunțe echipele de salvare. Președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a declarat că șansele de supraviețuire ale victimei „sunt extrem de mici”, dar și că intervenția este „îngreunată” de atitudinea Jandarmeriei.

„Acțiunea se petrece chiar în zona mea de activitate. Am trimis deja în teren două echipe de salvare montană, o echipă din baza de intervenție Târgu Jiu și una din baza Rânca, și sperăm ca vremea să ne permită să identificăm locul în care se află această persoană căzută. Șansele de supraviețuire sunt extrem de mici. El a suferit multiple traumatisme. Cel care a coborât la el nu ne-a oferit niciun indiciu în care să credem că omul mai poate fi în viață.

Azi-noapte, într-adevăr, nu s-a putut merge acolo”, a declarat Sabin Cornoiu. „Mai mult de atât, nu avem o locație cât de cât exactă care să ne permită că îl vom găsi foarte repede, pentru că cel care a coborât ieri din munte a oferit informații incoerente, care nu ne-au permis să identificăm locația în care se află, iar astăzi trebuia să vină la bază și să mergem împreună în munte să ne arate aproximativ pe unde e, dar din păcate a fost luat de altă instituție, care și-a atribuit dreptul de a interveni în această acțiune. În acest moment, salvamontiștii nu știu unde să meargă să caute”, a continuat el, la B1TV.

Nu se poate interveni cu elicopterul din cauza vântului care bate puternic, a mai spus Sabin Cornoiu în urmă cu câteva minute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.