Un gorjean, aproape de pușcărie. Amendă transformată în zile de închisoare. Motivul!

2262

Un bărbat din comuna Hurezani riscă să ajungă în spatele gratiilor pentru că s-a sustras de la munca în folosul comunității. Din acest temei, Serviciul de Probațiune Gorj a solicitat înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunității cu închisoarea, iar instanța de fond a aprobat cererea. Gorjeanul a contestat deja decizia instanței din Cărbunești.

În urmă cu doi ani, bărbatul a fost condamnat la amendă penală de 1.800 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe. Totodată, bărbatul a fost obligat la 5.000 de lei daune morale către victimă și la 1.800 lei despăgubiri civile către aceasta. Sentința a rămas definitivă, prin necontestare.
Ulterior, instanța a decis transformarea amenzii în 180 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Hurezani.
Pentru că nu a respectat această măsură, Serviciul de Probațiune Gorj a solicitat Judecătoriei Târgu-Cărbunești înlocuirea zilelor-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunității cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea.
Bărbatul a refuzat să se prezinte la sediul Serviciului de Probațiune Gorj, pentru întocmirea dosarului de executare. Ulterior, s-a procedat la notificarea acestuia prin intermediul Postului de Poliție Hurezani. Gorjeanul a refuzat să primească notificarea și să ia la cunoștință de conținutul procesului-verbal întocmit de polițiști, refuzând să-l semneze.
Pentru că bărbatul a refuzat să colaboreze în vederea punerii în executare a dispozițiilor sentinței penale, Serviciul de Probațiune Gorj s-a adresat instanței de judecată. În același timp s-au emis adrese către Primăria Hurezani și Serviciul Fiscal Orășenesc Târgu-Cărbunești, constatându-se că bărbatul nu realizează venituri și nu deține bunuri pe numele său, supuse impozitării.

L-a mințit pe judecător
Gorjeanul și-a luat angajamentul că va achita amenda, însă nu și-a respectat promisiunea.
„Prezent în fața instanței la termenul din data de 22.02.2022, intimatul condamnat a arătat că are cunoștință de faptul că a fost condamnat la o amendă penală, că știe că aceasta a fost înlocuită cu muncă în folosul comunității, că nu s-a prezentat la probațiune pentru că nu a fost în țară, că știe care sunt consecințele comportamentului său și că vrea să plătească din amendă. Cu toate acestea, ulterior ascultării intimatului, în cauză au fost acordate trei termene de judecată la 15.03.2022, 19.04.2022, respectiv 21.06.2022, date până la care inculpatul nu a înțeles să atașeze la dosar dovada plății amenzii stabilite în sarcina sa”, a decis instanța.
Astfel, de la amendă penală s-a ajuns la zile de pușcărie. „Dispune înlocuirea numărului de 180 zile-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunității (…) cu un număr corespunzător de 180 de zile de închisoare și dispune ca persoana condamnată să execute cele 180 de zile închisoare în regim de detenție”, a decis, la începutul lunii iulie, Judecătoria Târgu-Cărbunești.

„Comportament delăsător și rea-credință”
„Neexecutarea zilelor-amendă este imputabilă intimatului, care a avut un comportament delăsător și a tratat cu superficialitate executarea obligației care i-a fost impusă. Reaua-credință rezultă tocmai din atitudinea acestuia, din vreme ce în mod cu totul nejustificat nu s-a prezentat la Serviciul de Probațiune Gorj pentru efectuarea evaluării inițiale, în baza căreia consilierul de probațiune ar fi putut emite decizia prin care să stabilească instituția în cadrul căreia intimatul – condamnat ar fi urmat să presteze munca neremunerată în folosul comunității”, a motivat instanța.
Bărbatul a contestat deja decizia Judecătoriei Târgu-Cărbunești.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.