Un gorjean a câștigat peste 50.000 de lei la Loto!

1232

La extragerea Loto 6/49 de duminică, 30 iunie 2019, la categoria a II-a s-au înregistrat trei câştiguri a câte 50.708,80 lei. Biletele norocoase au fost jucate la agenţii din judeţele Cluj, Covasna şi Gorj.

Joi, 4 iulie 2019, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 30 iunie 2019, Loteria Română a acordat 17.944 de câştiguri, în valoare totală de 1.008.847,05 lei.

La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 3 milioane lei (peste 636.500 euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,72 milioane lei (peste 576.000 euro).

La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de aproximativ 11,6 milioane lei (peste 2,44 milioane euro), iar la categoria a II-a, la acelaşi joc, reportul este de peste 367.700 lei (peste 77.600 euro).  La Noroc Plus, la categoria I, este in joc un report în valoare de peste 326.000 lei (aproximativ 69.000 euro).

La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 145.700 lei (aproximativ 31.000 euro), iar la Super Noroc, reportul categoriei I este de peste 364.500 lei (aproximativ 77.000 euro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here