Un fost polițist din Motru, artist plastic, își expune lucrările în Bănie

698

Grafician și pictor, fost șef al Poliției Municipiului Motru, Florin Preda-Dochinoiu îș continuă drumul spre lumea minunată a artei, bifând o nouă expoziție personală ce va fi organizată la Craiova.

Artistul plastic Florin Preda-Dochinoiu expune în Bănie și invită iubitorii de frumos la o expoziție care nu este doar despre artă, ci despre căutarea sensului, despre viață, despre iubire, zbor și înălțare. Expoziția ”?DE CE” este organizată cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici din România, la Galeria ARTA 1 din Craiova și cuprinde peste 20 de lucrări semnate Florin Preda-Dochinoiu. Curatorul expoziției este Lucian Florin Rogneanu, iar vernisajul are loc joi, 15 februarie 2024, ora 18:00, Galeria ARTA 1, Calea Unirii, nr. 16, Craiova. Expoziția poate fi vizitată în perioada 15-28 februarie. Autorul lucrărilor prezentate în cadrul expoziției ,,?DE CE” invită publicul să nu vadă doar imagini, ci să lase sufletul să poarte un dialog, să se conecteze cu fiecare formă și să exploreze mesajele care se găsesc dincolo de aparențe. ”?DE CE” ne îndeamnă să căutăm sensul și motivația dincolo de suprafața lucrurilor. ,,?DE CE” este mai mult decât un simplu titlu, este o invitație la reflecție și explorare. Este o întrebare fundamentală, care ne îndeamnă să căutăm sensul și motivația dincolo de suprafața lucrurilor.
,,Invitație la o lume de întrebări… Această expoziție nu este doar despre artă, este despre căutarea sensului, despre viață, despre acasă, iubire, zbor și înălțare. „?DE CE” se află în fiecare lucrare, iar fiecare lucrare este o invitație la dialog și explorarea propriilor provocări interioare. „?DE CE” vă invit într-o Lume de Întrebări? Vă invit să nu vedeți doar imagini, ci să lăsați sufletul să poarte un dialog, să se conecteze cu fiecare formă și să exploreze mesajele care se găsesc dincolo de aparențe! În plus, descoperiți tehnologia modernă care vă va ghida într-o lume virtuală, dar reală, unde visele sunt nu doar gratuite, ci au și aripi libere. ,,? DE CE” rămâne întrebarea esențială care ne călăuzește pe toți în căutarea sensului și a semnificației”, spune Florin Preda-Dochinoiu, despre noua sa expoziție.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here