Un fost ministru al Energiei, despre greva de la CEO și creșterile salariale

553

Angajaţii Complexului Energetic Oltenia ar fi putut primi o majorare salarială de 20%, în loc de 10-12%, dacă nu ar fi fost introdusă taxa de 2% din cifra de afaceri. Anunțul a fost făcut de Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, prin intermediul unei rețele de socializare.

„Nu cred că revolta de la Complextul Energetic Oltenia (CEO) va dura mult din motive de natură juridică. Este adevărat că oamenii de la CEO muncesc în condiții foarte grele pe salarii de 2500 RON, în timp ce unii șoferi din administrație au salarii mărite la peste 4000 RON. Nu prea este echitabil, iar oamenii vorbesc unii cu alții. Conducerea societății a anunțat că ar putea crește anumite salariile cu 10-12%. Ce nu a spus nimeni este că, dacă OUG 114/2018 nu introducea taxa de 2% pe cifra de afaceri (aproximativ 65 milioane de RON impact anual pentru CEO), salariile puteau fi mărite cu peste 20%, în condițiile în care fondul total de salarii al CEO este de aproximatix 700 mil RON anual. Unii angajați ai CEO sunt supărați că banii plătiți pentru această nouă taxa vor intra în conturile ANRE, în condițiile în care cadrul de reglementare din România suferă că nu există o piață de capacitate. O astfel de piață promisă de mulți ani de reglementator și operatorul de transport ajută foarte mult producătorii pe cărbune în țări că Polonia, fiind compatibilă cu legislația UE. Cred că la CEO prioritară ar trebui să fie păstrarea unui număr cât mai mare din cele 15000 de locuri de muncă existente. Fără modernizarea instalațiilor necesară atingerii standardelor de mediu și achiziția de certificate de CO2, închiderea completă, rapidă și fără soluții alternative a CEO reprezintă un risc semnificativ”, a scris pe contul de Facebook Răzvan Nicolescu,  Executive Lead Advisor la Deloitte România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here