Un fost antrenor al Pandurilor, pregătit să devină noul selecționer

1374

Federația Română de Fotbal l-ar putea numi pe Edward Iordănescu (43 de ani) la cârma primei reprezentative. Potrivit Telekomsport, FRF şi Ladislau Boloni n-au ajuns la un numitor comun, iar oficialii FRF l-au contactat pe Iordănescu Jr. pentru preluarea naționalei României. Ultima dată, antrenorul a pregătit-o pe FCSB. A mai antrenat la Fortuna Brazi, ASA Târgu Mureş, Pandurii Târgu Jiu, ŢSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj şi Gaz Metan Mediaș. Iordănescu a declarat recent că este pregătit să accepte această provocare, deși nu a fost printre opțiunile principale. ,,Foarte multe nu pot comenta. Nu mă lansez în astfel de piste. Am discutat, am văzut că au păstrat anumite discuții cu Loți Boloni. În momentul de față, nu știu stadiul discuțiilor. Am avut discuții exclusiv din străinătate în ultima perioadă. Eu nu am ofertă de la Federație. Rănit e mult spus. Orice antrenor își dorește să fie prima soluție. E altă încredere, susținere. Este și un sentiment de mândrie. Nu las sentimentele să îmi dicteze deciziile. Există un prim val de antrenori. Mă gândesc la Dan Petrescu, Gică Hagi, Mircea Lucescu, Cosmin Olăroiu sau Răzvan Lucescu. Sunt unii care au 20-30 de ani înaintea mea. Nu există critic mai mare în ceea ce mă privește. Sunt acolo în vârful generației. Am mai mult de 10 ani de când antrenez. Merg spre 300 de meciuri în Liga 1. Am antrenat CFR și FCSB, am un titlu câștigat. Am acumulat o anumită experiență care mă ajută. Mă gândesc că echipa națională are nevoie de un selecționer puternic. Poate într-o zi voi fi eu”, a declarat Edi Iordănescu la Pro X.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here