Un document inedit (I) – Memoriile avocatului şi politicianului interbelic oltean Sever Paschievici

Încep, din acest număr, publicarea unor fragmente din memoriile, inedite, scrise sub forma unei lungi scrisori adresate nepotului său, ale unui reprezentant de marcă al intelectualităţii şi clasei politice româneşti din prima jumătate a secolului trecut, o personalitate puternică, de mare probitate morală, cu adânci rădăcini în istoria neamului, având strălucite studii de drept, practicant neobosit şi apreciat al profesiei de avocat în perioada interbelică.

Fără a încerca o prezentare – fie ea chiar sumară – a fragmentelor propuse spre publicare, întrucât acestea, scrise cu talent şi o deosebită putere evocatoare, se urmăresc, îmi place să cred, cu un interes aparte, făcând cunoscute evenimente şi date mai puţin comentate din trecutul naţiei, care intersectează existenţa naratorului, nu pot totuşi să nu spun câteva cuvinte de început care ţin de autorul acestor memorii, Sever Paschievici. Sever Paschievici (1888–1962) provenea dintr-o familie de proprietari olteni, cu strămoşi, se pare, în nobilimea poloneză ori poate sârbă – astfel explicându-se şi rezonanţa numelui –, dar ai cărei membri se aşezaseră în Principatele Române de peste două sute cinci zeci de ani, fiind împământeniţi şi bucurându-se de toate drepturile cetăţeneşti.
Constantin (Costache) N. Paschievici, bunicul lui Sever Paschievici, avocat în Craiova, dar şi ziarist, proprietarul şi redactorul responsabil al săptămânalului Vulturul Român, care a apărut în perioada septembrie 1979–noiembrie 1880, făcuse politică liberală, fiind deputat în Colegiul III şi susţinător al lui Dumitru Brătianu, fratele lui Ion Brătianu. Cel mai mare copil al lui Costache, Alexandru Paschievici (1867–1920), a urmat cursurile Liceului Carol I din Craiova, pe care le-a întrerupt în clasa a VII-a, întrucât rămăsese orfan de tată, fiind nevoit să aibă grijă de fraţii săi mai mici, Corneliu şi Elena (Nela). A fost iniţial institutor în învăţământul primar, ulterior devenind director al poştei bucureştene şi diriginte al poştei din Slatina. Fratele lui Alexandru, Corneliu Paschievici (1870-1939) a fost colonel în Războiul pentru întregirea neamului, decorat cu Steaua României şi Coroana României, cu spade şi panglică de Virtute Militară, precum şi cu Legiunea de Onoare, în grad de Ofiţer. După cum rezultă din memorii, Corneliu Paschievici va fi foarte apropiat, atât el cât şi fiul său, Marius Paschievici (1895-1972), magistrat în Bucureşti, de urmaşii fratelui Alexandru, cu deosebire de nepotul şi, respectiv, vărul Sever. Cât despre autorul memoriilor, după absolvirea Liceului Carol I din Craiova (ca şi tatăl său), va urma cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti şi va participa, de asemenea, la primul mare război, primind înalte ordine militare (Steaua României şi Coroana României, cu spade). Se va căsători cu Maria Cernescu (1895-1995), care i-a supravieţuit, până la 100 de ani, fiica unor profesori (Iancu şi Ecaterina Cernescu), făcând parte din boierimea autohtonă (părinţii lui Iancu Cernescu fuseseră postelnicul Nicolae Cernescu şi Maria, născută Miclescu). Atât în familia Paschievici, cât şi în familia Cernescu existau destui membri care îmbrăţişaseră profesia de jurist. Astfel, pe lângă cei amintiţi anterior, un frate al Mariei Cernescu, pe nume Costică Cernescu, era avocat, iar un altul, Dimitrie Cernescu (1883-1939) fusese magistrat, Procuror general şi consilier la Înalta Curte de Casaţie. Cât îl priveşte pe Sever Paschievici, acesta, după absolvirea facultăţii şi un an de studii doctorale în drept, la Paris, de unde fusese chemat de mama sa, copleşită de greutăţile materiale, după moartea soţului Alexandru, se va înscrie în Baroul Ilfov; ulterior, va intra în politică, fiind ales deputat liberal, în 1933, precum şi primar al Sectorului II Negru Bucureşti, în 1939. Primele pagini din memoriile lui Sever Paschievici, pe care le reproduc mai jos, conţin o incursiune în genealogia familiei, fiind binevenite pentru înţelegerea ulterioară a relaţiilor dintre membrii acesteia. În numerele următoare voi reproduce alte fragmente revelatoare din aceste memorii, încercând să dau, de fiecare dată, unele necesare explicaţii, în deschidere. Voi însoţi textele cu fotografii din arhiva familiei, existente în albumul pus la dispoziţie, cu bunăvoinţă, de distinsa doamnă Marigela Paschievici, fiica lui Sever Paschievici, aflată astăzi la venerabila vârstă de 92 de ani. Menţionez că doamna Paschievici a fost căsătorită cu Manole Tătărescu, fiul lui Emanuel, unul dintre fraţii Tătărescu. De altfel, în încheiere, ţin să aduc cuvenitele mulţumiri doamnei Marigela Paschievici – despre care am mai avut prilejul să scriu şi cu alte ocazii – care mi-a încredinţat şi mi-a permis să public extrase din amintirile părintelui domniei sale, un document inedit, de primă importanţă, care dezvăluie un crâmpei de istorie adevărată a naţiei române.
Sorin Popescu
Tata Mare Sever-Severică, cum îl chemai tu uneori, s-a născut în oraşul Slatina, pe atunci capitala judeţului Olt, în anul 1888, ziua 6 Iulie, din părinţii Alexandru şi Paraschieva Paschievici, căsătoriţi în anul 1887 la biserica Sf. Dumitru din Craiova, capitala judeţului Dolj şi a Olteniei, unul din oraşele mari ale ţării.
Alexandru Paschievici, tatăl meu şi bunicul tău, decedat în anul 1920 şi înmormântat în cimitirul Clocociov din Slatina, chiar în faţa bisericii Clocociov, alături de mama mea, Paraschieva, bunica ta, decedată şi ea în anul 1918, printr-o moarte brutală, a fost fiul cel mai mare al lui Constantin Paschievici şi al Emiliei Paschievici, născută Jumanca, înmormântaţi în cimitirul din Craiova. Contantin Paschievici, străbunicul tău, a fost advocat în Craiova şi s-a ocupat şi cu ziaristica. A fost proprietarul şi redactorul principal al ziarului de provincie „Vulturul Român” din Craiova, care susţinea politica lui Dumitru Brătianu, fratele lui Ion Brătianu, mari bărbaţi de stat liberali, întemeietori ai României moderne, ai independenţei şi regatului. Câteva numere din acest ziar se găsesc la biblioteca Academiei Române, trimise cam prin anul 1880, văzute şi cercetate de mine la Academie.
Din căsătoria lui cu Emilia Jumanca, ramura nobilă a Jumancilor din Banatul românesc, originară din oraşul bănăţean Temeş-Kubin, au rezultat următorii copii: Alexandru, Sever decedat la vârsta de 16 ani, Corneliu (Costică) şi Elena (Nela).
Alexandru, bunicul tău, a urmat cursurile Liceului „Carol I” din Craiova. În clasa a VII-a a întrerupt cursurile liceale, rămas orfan şi în seama lui cu doi fraţi mai mici, Corneliu şi Nela. Devenit institutor de curs primar, sub conducerea unei mătuşi Rozali Jumanca, femeie de distincţiune superioară şi foarte frumoasă, care s-a sacrificat creşterii copiilor surorii ei Emilia, a întreţinut pe fratele său Corneliu în şcolile militare din Craiova şi Bucureşti, până a ieşit ofiţer, şi pe sora sa Nela, în pensioane şi şcoli, până la absolvirea cursurilor care îi dau dreptul să intre în învăţământul primar.
(Va urma)