Un director CEO nu vrea să iasă la pensie. Lider: ”Cer directoratului să nu aprobe așa ceva!”

8176

Constantin Bălășoiu, fost membru al Directoratului CEO, actual director Direcție Strategii Dezvoltare, și-a depus cerere la actuala conducere a companiei să rămână în funcție, chiar dacă în curând împlinește 65 de ani. Acesta nu vrea să iasă la pensie, declarând că este ”apt în continuare”, a afirmat liderul Sindicatului Alfa, Alin Munteanu. Și asta, în situația în care s-au anunțat 3.000 de concedieri la CEO: ”Solicit directoratului să nu dea curs acestei cereri, mai ales că șefii companiei se plâng că nu sunt bani pentru a păstra toți salariații. Mi se pare revoltătoare cererea acestui director, semnatar al planului de restructurare, să nu uităm! Nu este normal să-i oprim pe pensionari în posturi! Mai mult, după ce a plecat Sorin Alecu, și el tot o minte luminată care a lucrat la planul de restructurare draconc, acum vor să pună alt șef. Nu mai avem nevoie de șefi, sunt destui! Am înțeles că vor s-o pună Ioana Arvunescu, șef Departament Managementul Afaceri. Vrea să fie director adjunct de direcție. Este revoltător!”, a declarat Alin Munteanu.

4 COMENTARII

  1. Dați-l afară!
    Are și valoare, a făcut ,,strategii” până a dus CEO în șanț (faliment).
    Îl felicit pe această cale pe mai tânărul său coleg, Sorin Alecu care și-a prezentat demisia când a văzut în ce situație a ajuns CEO.

  2. Normal, că aștia care nu muncesc, au salarii enorme și sunt șefi,ar vrea să vină la job până îi ia popa(preotul) direct de acolo.
    Daca ar munci pe salariul minim pe economie, când împlinește vârsta și iese la pensie

  3. Căpușele se dau foarte greu duse, aceste specimene trebuie scoase în șuturi. Cică „este apt în continuare” , pai daca el nu a muncit, a trândăvit la locul de muncă. Asta este genul de trântor care la servici sa odihnit și acasă a dormit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here