Un cetățean din Peștișani susține că este hărțuit de un polițist local! Tivig neagă acuzațiile

3415

Ion Crăciunescu, paznic la Obștea Peștișani, susține că este hărțuit, de câteva luni, de polițistul local Silvestru Tivig, care i-a fost șef, în 2012, la SC Util Bonus SRL, fostul serviciu de gospodărire comunală din localitate. Crăciunescu spune că Tivig i-ar transmite diverse amenințări, prin colegi de-ai săi, asta pe motivul că respectivul a distribuit, pe pagina sa de Facebook, mai multe postări cu poliția locală din țară. Polițistul local neagă acuzațiile.

Cetățeanul spune că polițistul local i-ar fi transmis și că îi urmărește prin comună, cu camerele de luat vederi ale primăriei, acuzându-l că omul ar face poze prin localitate, care apar pe rețeaua de socializare.,,Nu mi se pare corect comportamentul polițistului local la adresa mea, știut fiind că nu vorbesc cu el încă din 2018 când m-a plimbat, de două, ori pe la poliție, făcându-mi două plângeri penale aiuristice. Îi cer public să își vadă de treabă și să nu mai profite de funcția pe care o are și să lase în pace oamenii care nici măcar nu îl deranjează”, a spus Ion Crăciunescu care îl avertizează pe acesta că dacă nu îl lasă în pace îi va face plângere penală pentru hărțuire, având martori în acest sens. Polițistul local susține, în schimb, că nu vrea să aibă de-a face cu Crăciunescu și i-a transmis că dacă are ceva de sesizat să o facă la organele abilitate. ,,Nu mă interesează persoana lui, eu aș fi îndreptățit să fiu supărat nu invers. Să își vadă fiecare de viața lui. Nu mă las terfelit, iar unii fac asta pe rețelele de socializare. Voi apela și eu la anchetatori. Sper ca acest cetățean să aibă dovezi”, a spus polițistul local Tivig. În februarie anul trecut, Silvestru Tivig a fost angajat polițist local debutant la Poliția Locală Peștișani, în urma unui concurs. În 2012, acesta a fost din august până în decembrie director la Util Bonus SRL, firma CL Peștișani, societate falimentară.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here