Aceste rânduri nu le-aş fi scris dacă nu se întâmpla CATASTROFA DIN MUNŢII APUSENI. Am fost, la începutul carierei mele, din septembrie 1956 şi până în iulie 1960, învăţător în satul Petreasa, comuna Arada(azi Horea). Cât am lucrat acolo am cunoscut şi împrejurimile până la Cluj. Auzind, la televizor, toate întâmplările de lunea trecută, 20.01.2014, am rămas perplex. Eu, care am făcut aramata la aviaţie, nu pot să-mi explic neputinţa tuturor organelor plătite de statul nostru în caz de catastrofă să afle locul unde a căzut avionul, mai ales că datorită aterizării forţate fericite, a unui pilot de înaltă profesionalitate, Iovan Adrian, toţi pasagerii erau vii, inclusiv pilotul, dar răniţi.
Trebuia să se intervină imediat pentru a fi salvaţi. Eu am crezut că, mai întâi, trebuie să apeleze locuitorii din cele 3-4 comune învecinate locului unde au pierdut imaginile. Puteau să-i întrebe dacă au văzut avionul căzând, sau să caute locul. Ştiam că oamenii de acolo îşi păşteau vitele prin zonă, culegeau fructe şi ciuperci prin pădure, deci cunoşteau bine împrejurimile. Sute de bărbaţi din acele comune lucrau la pădure şi cunoşteau toate joampele din zonă.
Am aflat că era o misiune umanitară. Patru medici specialişti şi o tânără studentă, dornică să-şi ridice nivelul profesional au plecat la Oradea să prevaleze unele organe pentru un bolnav. Specialiştii care urmăreau avionul au dat spre căutare o suprafaţă foarte mare, dar în afara locului unde se afla epava avionului. Şi orele treceau.
Doctorul care avea răni mai uşoare şi copilotul au telefonat la 112 cu datele pe care le cunoşteau(de mai multe ori) dar salvatorii îndrumaţi greşit de şefii lor, nu i-au găsit decât după 6-7 ore. Primii care i-au găsit au fost tot localnicii, bine îndrumaţi de un… Pădurar. Localnicii le-au făcut focul, i-au îngrijit şi apoi au început să-i transporte spre comuna Horea. De abia atunci au început să apară primii căutători. De pilot s-au ocupat mai puţin pentru că era închis în carlingă şi nu se putea ajunge la el, dar încă mai trăia. A murit din cauza rănilor şi de frig.
Fata – Aurelia Ion – a fost coborâtă din resturile avionului şi resuscitată de mai multe ori din cauza frigului. Primii au fost transportaţi fata şi copilotul. Salvatorii s-au ocupat de răniţi în continuare.
Ceea ce m-a impresionat mai mult a fost gestul fetei care a participat fară nicio obligaţie la această acţiune din dorinţa de a învăţa cât mai multe despre meseria de doctor ca să-i ajute pe oameni la un nivel cât mai înalt. Cu toate intervenţiile ulterioare nu a putut fi salvată şi a murit la fel ca şi pilotul, de frig. Cei rămaşi au fost internaţi la spitalul din Cluj, iar copilotul la Bucureşti. Am spus mai sus că Aurelia Ion a participat la această acţiune cu entuziasm din dragoste de învăţătură şi de oameni. În acest fel a devenit o EROINĂ. Şi ea, putem spune că s-a comportat la fel ca EROINA DE LA JIU-ECATERINA noastră în primul război mondial. N-a obligat-o nimeni, ba i s-au opus, dar Cercetaşa nu s-a lăsat înduplecată până nu şi-a văzut visul cu ochii- să servească Ţara – luptând pentru apărarea ei la Podul Jiului, apoi, ca ofiţer, la luptele din Moldova unde s-a jertfit pentru Ţară. Aproape la fel şi Aurelia Ion- Eroina din Apuseni.
Învăţător, St. Fumureanu, Tg-Jiu
