Săptămâna trecută, un cabinet medical veterinar din localitatea Tismana, precum și un transportator de suine din Polovragi, au primit sancțiuni în valoare totală de 4.800 de lei, pentru depistarea unor abateri de la legislația sanitară-veterinară în vigoare.
În cursul ultimei săptămâni, echipele Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale și verificări tematice și fizice în unități supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor din localitățile: Alimpeşti, Baia de Fier, Crasna, Motru, Novaci, Peştişani, Polovragi, Samarineşti, Schela, Stăneşti, Stoina, Târgu-Cărbunești, Târgu-Jiu, Tismana, Turceni, Turcineşti, Ţicleni, Văgiuleşti, în domeniile alimentar și al sănătății şi bunăstării animalelor.,,Menţionăm că, în contextul evoluţiei pandemiei de SARS-CoV-2 şi a menţinerii stării de urgenţă pe teritoriul României, a fost redusă la maximum activitatea de control, fiind efectuate numai inspecţiile strict necesare. De asemenea, a fost limitat accesul în instituţie, excepţiile fiind motivate de situaţii extreme, care nu pot fi rezolvate în mediul on-line sau prin telefon”, a anunțat Sorin Ștefănescu, directorul executiv al DSVSA Gorj.Controalele efectuate au constat în: verificarea modului de conformare la cerințele de igienă și siguranță alimentară în unități supuse supravegherii și controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, în baza Programului de Supraveghere și Control în domeniul Siguranței Alimentare pentru anul 2020 – 110 controale; verificarea în vederea înregistrării a două unități supuse controlului: o unitate de efectuare a acţiunilor D.D.D. (Turcineşti) şi un magazin alimentar (Motru), precum şi a trei mijloace de transport pentru produse alimentare (Stoina, Târgu-Jiu); prelevarea a 20 probe din alimente şi apă tehnologică, pentru determinarea unor parametri microbiologici (Listeria monocytogenes, Escherichia coli, enterococi, bacterii coliforme, stafilococi coagulazo-pozitivi) și fizico-chimici (zahăr invertit, conţinut de zaharoză, conţinut de apă, hidroximetilfurfural); avizarea mişcărilor inter-judeţene de animale; verificarea deconturilor acţiunilor sanitare-veterinare efectuate de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi în luna februarie 2020.,,În timpul controalelor efectuate în această perioadă au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în cuantum de 4.800 de lei. O primă amendă, în valoare de 2.400 de lei a fost aplicată pentru un cetățean din Polovragi care a fost prins transportând porcine fără documente de proveniență pentru acestea, iar animalele proveneau dintr-o zonă de restricție datorită evoluției pestei porcine africane în anumite localități din județul Gorj. Totodată, s-a dispus și confiscarea celor nouă porcine și sacrificarea acestora. De asemenea, am mai aplicat o sancțiune contravențională, tot în valoare de 2.400 de lei, la un cabinet medical veterinar din localitatea Tismana pentru nerespectarea prevederilor legale privind înregistrarea și păstrarea evidențelor referitoare la animalele tratate, produsele medicinale administrate şi durata tratamentului administrat”, a declarat șeful DSVSA Gorj.
Izabella Molnar