Greu încercat de ororile celor trei războaie, neamul românesc are simţirea să-şi ridice glasul de adâncă mulţumire către Dumnezeu şi datoria sfântă de a-şi pomeni eroii, care s-au jertfit pentru glia strămoşească.
Pe pământul ţării, sfârtecat şi ciuntit de pofta hulpavă a duşmanilor, s-a jucat drama românească, stropită cu sânge de martiri şi potop de lacrimi.
Fraţi buni cu cei ce şi-au dat viaţa pentru libertatea noastră, veteranii mai deapănă molcom fuiorul amintirilor înfiorătoare de pe fronturile morţii. Peste feţele lor, încremenite parcă de cicatricele aprigelor încleştări, se lasă uşor amurgul. Ei, VETERANII noştri, uitaţi şi neajutoraţi, se sting, unul câte unul, ducând demnitatea de român şi certificatul spiritului de sacrificiu într-o lume străină nouă. NU se cade nouă, celor cu simţire românească, să nu-i pomenim şi să nu le aşternem numele în filele de aur ale istoriei vitejilor neamului.
Comunitatea leleşteană are un motiv să facă din data de 20 ianuarie o zi unică: un veteran împlineşte 100 de ani.
Sărbătoritul , VOINESCU ILIE, fiu al lui Nicolae şi Ioana, s-a născut în comuna Negomir, la 20 ianuarie 1915. Cu Batalionul 8 Jandarmi, tânărul soldat a ajuns în Alexandria şi apoi în Dobrogea. Între 22 aprilie şi 20 iunie, sergentul Voinescu Ilie a desfăşurat misiuni de luptă, cu Batalionul 74 Infanterie, în comuna Mirceşti, judeţul Bălţi.
A trăit din plin epopeea războiului şi în ziua de 4 iunie 1944 a fost rănit de cinci ori. Sergentului major i-a rămas în corp o schijă primită în acea zi nefericită, trei ani, suportând din greu durerile spatelui şi luptând alături de camarazii săi. În comuna Vânători, plutonierul Voinescu Ilie a fost rănit la piciorul drept.
Este emoţionant să-l asculţi retrăindu-şi anii blestemaţi ai războiului, povestind cu o luciditate captivantă şi un realism zguduitor. Cine se mai interesează de aceşti oameni adevăraţi, mari cât o istorie, pe umerii cărora s-a sprijinit ţara la vremuri de cumpănă? Din păcate, nimeni. Doar Dumnezeu mai veghează cu grijă asupra lor. Ca mulţi alţii, venerabilul sărbătorit este şi va rămâne o legendă vie. Acum, plutonierul major, la o sută de ani, citeşte ziarul fără ochelari, este matinal şi foarte activ. Bravul VETERAN merită respectul nostru şi urarea sinceră de multă sănătate. LA MULŢI ANI!
Prof. I. Făgaş
