Un gorjean în vârstă de 57 de ani din comuna Jupâneşti este anchetat de poliţişti pentru că deţinea, fără drept, o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat, supusă autorizării.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Romina Dochian, în după-amiaza zilei de 5 iulie, ora 14:40, poliţişti din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au identificat un bărbat în vârstă de 57 ani, din comuna Jupâneşti, judeţul Gorj, care a deţinut, fără drept, o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat, supusă autorizării, săvârşind infracţiunea “deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept’’. Arma neletală a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept’’.
A.B.