Un bărbat a murit, după ce s-a aruncat în Jiu

2021

Un bărbat de 67 de ani a murit, ieri, după ce s-a aruncat în râul Jiu, de pe podul de lângă Piața Centrală din Târgu-Jiu.
La scurt timp după incident, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au intervenit cu o barcă și au reuşit să-l scoată din apă.
Medicii au început manevrele de resuscitare, însă fără rezultat.
,,Bărbatul în vârstă de 67 de ani, scos din apă de pompieri, a intrat în stop cardio-respirator, iar în ciuda eforturilor echipajelor de intervenție, medicii sosiți la fața locului au constatat decesul”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele complete ale incidentului.
,,S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Bărbatul de 67 de ani locuia în Târgu-Jiu, iar persoana care a sunat la 112 și a anunțat incidentul a precizat că acesta este cunosut cu probleme psihice.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.